Sari la conținut

De ce s-a oprit valul masiv de migranți către Europa

Valul migranților din Orientul Mijlociu, care fug de război și extremism în Europa, încercând să își contruiască aici viața distrusă de atacuri și terorism în țările natale s-a oprit brusc în 2017. BBC News analizează într-un reportaj audio de ce a dispărut criza migranților de pe agenda publică și ce s-a întâmplat cu refugiații care au ajuns în Grecia sau Turcia, în taberele pentru imigranți. 

Migrants Cross Into Slovenia

Foto: Guliver/Getty Images

În 2015 și 2016, jurnalele de știri au alocat spații ample crizei refugiaților care încercau cu disperare să ajungă în Europa. Familii cu copii care parcurgeau mii de kilometri pentru a ajunge în vestul Europei, grupuri de oameni care forțau gardurile de la granițe, refugiați care veneau pe mare în bărci supraaglomerate, ambarcațiuni naufragiate, cadavre scoase din apă de Paza de Coasta, toate aceste imagini deveniseră obișnuite pentru televiziuni sau site-uri de știri. Poate cea mai cunoscută imagine a fost cea a lui Alan Kurdi, băiețelul sirian găsit înecat în Turcia, a cărui fotografie a devenit un simbol pentru greutățile prin care trec refugiații în drumul lor spre Europa de Vest. Europa se confrunta cu o criză morală și politică. Apoi, poveștile de acest tip au dispărut din presă.

Elizabeth Collett, directorul Migration Policy Institute, spune că în 2015 migrația nu mai reprezenta de cel puțin două decenii un fenomen nou pentru Europa. Cei care vin în Europa traversând Marea Mediterană aleg diverse rute, însă cea dintre Libia și Italia a fost întotdeauna cea mai aglomerată dintre ele. Oameni din diverse țări din Africa, Orientul Mijlociu și Asia alegeau această rută.

Care au fost cauzele acestei crize?

Cu câțiva ani înainte de izbucnirea crizei refugiaților, țări precum Irak și Siria au început să se confrunte cu războaie și atacuri teroriste. Această situație a determinat grupuri mari de persoane să caute refugiu în țările vecine. Inițial, acești oameni au reușit în statele vecine să își acopere nevoile primare, însă, cu trecerea timpului, au înțeles că țările în care ajunseseră nu le puteau oferi și alte posibilități, cum ar fi un loc de muncă, accesul copiilor la educație de calitate sau accesul la un sistem medical eficient. Fără oportunități în țările de origine și fără oportunități în cele în care se aflau, mulți dintre refugiați au hotărât să plece către Europa.

În martie 2015 au început să apară în mass-media primele imagini cu bărcile supraaglomerate care traversau Mediterana înspre Italia. Acesta a fost și momentul în care liderii europeni au înțeles că este nevoie să ia atitudine. Guvernul italian a cerut ajutor Uniunii Europene pentru a putea continua operațiunile de căutare și salvare a refugiaților. Între timp, cu o situație similară se confruntau și autoritățile din Grecia. Numărul refugiaților care ajungeau pe teritoriul acestei țări a început să crească în momentul în care migranții au înțeles că este mai ușor să ajungă în Europa traversând Marea Egee, din Turcia în Grecia.

În iulie 2015 80.000 de migranți au traversat Marea Egee către Grecia. În august, numărul acestora a ajuns la 130.000, iar o lună mai târziu la 160.000. Deodată, atenția europenilor s-a îndreptat către Grecia. În octombrie, 220.000 de oameni au ajuns în Grecia traversând Marea Egee în bărci pneumatice. Mulți dintre cei care reușeau să ajungă în viață la mal erau deshidratați, aveau hipotermie și erau înfometați. Autoritățile din Grecia nu au reușit, însă, să le ofere ceea ce aveau nevoie. Condițiile de trai din această țară și lipsa de reacție a autorităților elene i-au făcut pe refugiați să își dorească să plece spre vestul Europei. Unele țări din regiune au ignorat faptul că migranții le traversau teritoriile în drumul lor spre Europa de Vest. Ungaria, însă, a ridicat un gard la frontieră pentru a împiedica accesul oamenilor.

Migrants On Greece's Lesbos Island

Foto: Guliver/Getty Images

Reacția Europei

Moartea lui Alan Kurdi și valul de emoție cauzat de acest episod au determinat autoritățile europene să ia măsuri pentru a reduce numărul celor care mureau în drumul lor spre Europa. Provocarea cea mai mare a Europei a devenit aceea de a crea un echilibru între dreptul la azil, empatie și controlul frontierelor.

Pe 7 octombrie cancelarul german Angela Merkel a acordat un interviu în care a prezentat un plan pentru stoparea acestei crize. Conform acestuia, toți migranții care ajungeau neanunțați pe insulele grecești urmau să fie triați: imigranții economici urmau să fie expulzați, iar cei care doreau să solicite azil urmau să depună cereri în acest sens către autoritățile elene. Pe durata procesării cererilor de azil, migranții erau obligați să rămână pe insula unde ajunseseră inițial.

Angela-Merkel (1)

Foto: Guliver/Getty Images

Potrivit aceluiași plan, numai refugiații sirieni care făceau parte din categoriile cele mai vulnerabile urmau să primească azil în Europa. Ceilalți urmau să fie trimiși înapoi în Turcia, țară considerată sigură de către Uniunea Europeană. În schimb, Turcia urma să primească miliarde de euro de la UE pentru a le putea asigura refugiaților condițiile de care aceștia aveau nevoie. Scopul planului era acela de a-i descuraja pe migranți să mai traverseze Marea Egee.

Un acord în acest sens a fost semnat pe 18 martie 2016 și a intrat în vigoare 2 zile mai târziu. În urma acestor măsuri, numărul refugiaților care au trecut din Turcia în Grecia a scăzut de la 2.000 pe zi la 50 pe zi. În primele 2 luni ale lui 2016, 180.000 de refugiați ajunseseră pe insulele grecești. Până în vară, numărul a scăzut la 3.000. Cel mai important, numărul morților a scăzut de la 366 de în primele 3 luni ale anului la 7 în următoarele trei luni.

De ce a funcționat planul?

Planul Angelei Merkel a funcționat în primul rând pentru că prevedea întoarcerea în Turcia a refugiaților care nu făceau parte din categoriile cele mai vulnerabile. Astfel, migranții au înțeles că nu are rost să plătească mii de dolari călăuzelor care să îi ducă în Grecia pentru ca, mai apoi, să fie trimiși înapoi de unde au plecat. Problema acestui acord a fost, însă, modul în care el a fost implementat.

Claire Whelan, angajat al Consiliului Norvegian pentru Refugiați, descrie condițiile în care trăiesc refugiații aflați în insulele grecești ca fiind precare. "Locuiesc în corturi, în spații foarte aglomerate", spune ea. Whelan se opune acordului UE-Turcia privind migranții. "Unii vor spune că (acordul, n.r.) e un succes uriaș pentru că vin mai puțini oameni în Europa. Pe de altă parte, numărul oamenilor care fug de război și de persecuții nu a scăzut. În lume există mai mulți refugiați ca oricând, iar cei care doresc să primească protecție în Europa nu mai pot solicita acest lucru", adaugă Whelan. Ea consideră și că Uniunea Europeană ar trebui să fie mai deschisă în a primi refugiați.

Serbian Authorities Process Migrants As They Make Their Way Through Europe

Foto: Guliver/Getty Images

Whelan mai spune că cererile de azil nu sunt procesate suficient de repede în Grecia. Astfel, cu toate că numărul persoanelor care sosesc pe insulele grecești a scăzut foarte mult de la implementarea acordului, numărul total al persoanelor aflate pe listele de așteptare este în creștere. Ca urmare a acordului, spune ea, oamenii care au ajuns pe insulele grecești după 20 martie au rămas blocați pe aceste insule, singura excepție fiind cei care fac parte din grupurile vulnerabile. Aproximativ 20.000 de migranți se află pe insulele grecești și încă 30.000 în Grecia continentală.

Deși planul prezentat de Merkel prevedea ca migranții să fie trimiși înapoi în Turcia, acest lucru nu s-a întâmplat prea des. Whelan susține că doar 900 de refugiați au fost trimiși în Turcia în urma acestui acord. Primul motiv este că planul în sine a fost contestat în instanță, iar cel de-al doilea motiv este numărul redus de angajați care procesează cererile de azil.

Între timp, localnicii, care odată îi ajutau pe refugiați, au început să se întoarcă împotriva acestora. Principala nemulțumire este legată de scăderea numărului de turiști cauzată de criza migranților. Au fost raportate atacuri asupra taberelor de migranți.

Tabara refugiati Caoatia GettyImages-1

Foto: Guliver/Getty Images

Ce s-a întâmplat cu cealaltă rută?

Federico Soda, director în cadrul Organizației Internaționale pentru Migrație, susține că în 2016 s-a înregistrat un record: 180.000 de refugiați au fost înregistrați în Italia. Trendul a continuat și în 2017. Atât numărul celor care reușesc să ajungă în Italia pe mare, cât și al celor care mor în timpul călătoriei continuă să crească, spune el. Organizația Internațională pentru Migrație estimează că 5.000 de oameni au murit încercând să treacă Mediterana în 2016, însă numărul ar putea să fie mai mare în realitate.

Totuși, cei mai mulți dintre cei care își riscă viața pentru a ajunge în Italia nu vin din zone afectate de război. Soda spune că acești oameni vin din diverse țări africane și într-o primă fază călătoresc în Libia pentru a-și găsi un loc de muncă. Înaintea Primăverii Arabe, economia Libiei se baza foarte mult pe forța de muncă din străinătate. Însă, după moartea lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia a devenit o țară foarte instabilă în care migranții nu mai au viitor. Locurile de muncă sunt extrem de limitate, iar mulți migranți ajung în centre de detenție supraaglomerate, unde sunt de multe ori torturați și infometați. Fiind prea departe de casă pentru a se putea întoarce, mulți dintre ei ajung să fie suficient de disperați încât să încerce să traverseze Mediterana către Italia.

La începutul lunii februarie, Uniunea Europeană a anunțat că amploarea fenomenului în această zonă necesită acțiune imediată. Astfel, UE a alocat sume uriașe pentru Paza de Coastă a Libiei, pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție și pentru securizarea granițelor Libiei. Federico Soda consideră, însă, că instabilitatea din Libia nu permite ca aceste măsuri să aibă efectul scontat pentru că o țară fără guvern nu poate fi considerată un partener stabil.

15