Galerie Foto Două activiste de mediu au stropit cu supă geamul blindat care protejează tabloul ''Mona Lisa''

Data publicării:
mona lisa
Vandalism la Luvru. Foto: Profimedia Images

Două activiste de mediu au stropit cu supă geamul blindat care protejează tabloul "Mona Lisa" de la Muzeul Luvru din Paris, duminică dimineaţă, justificându-şi acţiunea prin dorinţa de a promova în special "dreptul la o alimentaţie sigură şi durabilă", transmite AFP. Administratorii Muzeului Luvru au activat o celulă de criză, iar sala în care se află "Mona Lisa" a fost imediat evacuată şi este în curs de curăţare. "Mona Lisa", cea mai faimoasă pictură din lume, expusă în spatele unui geam blindat din 2005, a fost de mai multe ori victima unor acte de vandalism. În mai 2022, de exemplu, celebrul tablou a fost ţinta unei tarte cu cremă.

Vandalism la Luvru. Foto: Profimedia Images
Vandalism la Luvru. Foto: Profimedia Images



Acţiunea de duminică dimineaţă a fost revendicată printr-un comunicat de presă trimis către AFP de un colectiv denumit "Riposta alimentară", care se prezintă ca "o campanie de rezistenţă civilă franceză ce urmăreşte să impulsioneze o schimbare radicală a societăţii pe plan climatic şi social".

Stropirea cu supă a tabloului "Mona Lisa" a fost prezentată în acelaşi comunicat ca fiind "semnalul de start al unei campanii de rezistenţă civilă, care face o cerere clară şi profitabilă pentru noi toţi: securitatea socială a alimentaţiei durabile".

De mai multe luni, o serie de acţiuni ale activiştilor pentru climă au vizat opere de artă expuse în diverse muzee din lumea întreagă.

În octombrie 2022, două tinere femei care purtau tricouri cu mesajul "Just Stop Oil" au stropit cu supă de roşii o capodoperă a pictorului Van Gogh din seria "Floarea soarelui", expusă la National Gallery din Londra, înainte de a se lipi de perete cu ajutorul unei substanţe adezive şi de a striga: "Ce valorează mai mult, arta sau viaţa?".

Acea pictură era, la rândul ei, protejată printr-un geam de sticlă. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri