Doza booster devine obligatorie în Franța pentru persoanele de peste 65 de ani pentru prelungirea certificatului verde

Data publicării:
batrana care este vaccinata impotriva covid
A treia doză a vaccinului anti-Covid devine obligatorie în Franța pentru persoanele de peste 65 de ani pentru prelungirea pașapoartelor sanitare. Foto: Profimedia Images

Începând din decembrie, a treia doză a vaccinului anti-Covid devine obligatorie în Franța pentru persoanele de 65 de ani și peste, pentru păstrarea certificatului verde, a anunțat marți președintele Emmanuel Macron.

Franţa va extinde campania de vaccinare cu doza booster împotriva COVID-19 la persoanele de 50 de ani şi peste, începând din luna decembrie, a declarat Macron într-un discurs televizat, potrivit Agerpres.

Pentru persoanele de 65 de ani şi peste, care au fost convocate deja pentru doza de supra-rapel (booster), aceasta va deveni obligatorie pentru păstrarea certificatului verde începând de la mijlocul lui decembrie.

Macron le-a transmis celor care nu s-au vaccinat încă: „Vaccinaţi-vă. Vaccinaţi-vă ca să vă protejaţi. Vaccinaţi-vă ca să trăţi normal”.

Preşedintele Macron a mai spus că Europa trece printr-un al cincilea val de infectări şi că în Franţa există o creştere alarmantă a ratei de incidenţă şi a numărului de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19.

Franţa a raportat marţi 12.476 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai ridicat nivel consemnat după 8 septembrie.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...