Sari la conținut

După SUA, încă o țară se retrage din UNESCO

Israelul a anunţat joi că se va retrage din UNESCO, la scurt timp după ce Statele Unite au făcut publică o decizie similară, motivând că instituția este „antiisraeliană”.

Anunţul Israelului a venit la câteva ore după ce al Statelor Unite. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat decizia SUA, pe care a numit-o „demnă şi morală”.

Este o decizie demnă şi morală, pentru că UNESCO a devenit un teatru al absurdului. În loc să protejeze istoria, o distorsionează”, a declarat Netantahu. 

Israelul a devenit membru al UNESCO în 16 septembrie 1949.

Statele Unite au anunţat că doresc să-şi păstreze statutul de observator, a precizat însă Departamentul de Stat, la reprezentanţa ONU cu sediul la Paris. Retragerea va intra în vigoare de la 31 decembrie 2018, conform statutului UNESCO, adaugă departamentul.

Citiți și: Statele Unite se retrag din UNESCO

Această decizie nu a fost luată uşor şi reflectă îngrijorările Statelor Unite cu privire la acumularea unor arierate la Unesco, necesitatea unei reformări în profunzime a organizaţiei şi poziţiile sale persistente antiisraeliene”, se arată în comunicat.

Washingtonul a avertizat la începutul lui iulie că intenţionează să-şi reexamineze relaţiile cu Unesco, după decizia organizaţiei de a declara vechiul oraş Hebron, în Cisiordania ocupată, drept „zonă protejată” a Patrimoniului Mondial. Această decizie, calificată drept un „afront faţă de istorie”, „discreditează şi mai mult o agenţie ONU deja foarte discutabilă”, declara atunci ambasadoarea americană la ONU Nikki Haley.

Statele Unite, aliate ale Israelului, se distanţaseră deja de Unesco. Ele nu au mai participat la finanţarea instituţiei din 2011, după ce agenţia a primit Palestina între statele membre. Însă continuau, de atunci, să facă parte din Consiliul Executiv al Unesco, alcătuit din 58 de membri.

Potrivit Departamentului de Stat, un statut de observator îi va permite să continue să aducă ”viziunea” şi ”expertiza” americane ”în anumite dosare importante gestionate de organizaţie”, şi anume ”protecţia Patrimoniului Mondial, apărarea libertăţii presei” şi promovarea ştiinţelor şi educaţiei.

Directoarea generală a Unesco Irina Bokova a declarat că ”regretă profund” această decizie.

Sursa: News.ro