Video Femeia care a provocat marele accident de la Turul Franței a fost amendată cu 1.200 de euro

Data actualizării: Data publicării:
ezgif.com-gif-maker (12)

O femeie din Franța a fost amendată cu 1.200 de euro pentru că a provocat marele accident de la Turul Franței când s-a pus în calea cicliștilor pentru a agita o pancartă de carton, scrie BBC.

Plutonul de cicliști era la 45 de kilometrii de finalul primei etape, când pancarta pe care femeia o ținea în brațe a fost agățată de ciclistul german Tony Martin.

Martin a căzut de pe bicicletă și i-a dezechilibrat și pe cicliștii din jurul său care, la rândul lor, au căzut. Printr-un efect de domino, zeci de sportivi au căzut, creând una dintre cele mai mari busculade din istoria evenimentului.

La acea vreme, femeia de 31 de ani a primit o amendă simbolică de 1 euro din partea asociației cicliștilor profesioniști din Franța.

Identitatea femeii, un simplu spectator, nu a fost dezvăluită din cauza torentului de injurii care au apărut mai apoi pe internet, potrivit AFP. Înregistrările video ale incidentului, care a avut loc în iunie, s-au răspândit cu rapiditate pe toate rețelele sociale.

În filmări, femeia poate fi văzută ținând în brațe o pancartă pe care scrie „bunică și bunic” în limba germană. Ea nu se uita la plutonul de cicliști și nu a observat cât de repede se apropiau sportivii. În același timp, femeia ținea pancarta prea departe de corp și în calea cicliștilor.

Din cauza busculadei masive, doi sportivi au fost nevoiți să se retragă din Turul Franței cu totul. Alți opt cicliști au primit îngrijiri medicale pentru rănile cu care s-au ales în urma accidentului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Incidentul a oprit cursa timp de 5 minute, pentru a permite cicliștilor să se redreseze și pentru înlăturarea bicicletelor de pe drum. Cursa se ținea între localitățile Brest și Landerneau, în nord-vestul Franței.

Mai mulți cicliști s-au retras din cursă, inclusiv spaniolul Marc Soler care a suferit rupturi la ambele brațe. Femeia care a provocat accidentul s-a predat singură poliției câteva zile mai târziu.

Sentința inițială: 4 luni de închisoare cu suspendare

Procurorii au cerut inițial o sentință de patru luni de închisoare cu suspendare, acuzând femeia că a pus în pericol mai multe vieți și că a provocat rănirea victimelor în mod neintenționat.

În instanță, procurorul a admis că femeia și-a exprimat regretul și a recunoscut periculozitatea comportamentului său, potrivit AFP.

De atunci, directorul Turului Franței Christian Prudhomme a adoptat o poziție mai împăciuitoare.

„Femeia a făcut o greșeală, nu e teroristă”, a spus Prudhomme reporterilor în octombrie. „Vrem doar ca oamenii să fie atenți când asistă la Tur și să țină minte că au venit să îi vadă pe campioni și nu să ajungă ei la televizor.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...