Foreign Affairs: Singura cale prin care Israelul poate să învingă cu adevărat Hamas

Data actualizării: Data publicării:
siluetă tanc și soldat în Israel
Liderii israelieni nu au reușit să vină cu un plan de acțiune clar pentru acest război, iar, acum, continuarea luptelor nu îi vor aduce pe israelieni și palestinieni mai aproape de o pace pe termen lung. Foto: Profimedia Images

Israelul a lansat războiul din Gaza după atacul oribil al grupării Hamas din 7 octombrie 2023, când militanții au masacrat peste 1.000 de oameni și au răpit alte sute de civili. Dar israelienii nu sunt sigurii care au avut de suferit – zeci de mii de oameni au murit în Gaza, majoritatea civili, inclusiv mii de femei și copii lipsiți de apărare, în timp ce liderii și luptătorii Hamas se ascund în tuneluri subterane. Pentru ca în Israel să existe o pace care să reziste pe termen lung, liderii săi trebuie să își schimbe abordarea și să se concentreze din nou pe soluția celor două state, scrie Foreign Affairs.

Din motive lesne de înțeles, palestinienii văd conflictul diferit de israelieni. Cei mai mulți dintre ei îi tolerează sau chiar îi susțin pe cei de la Hamas pentru că, în ochii lor, militanții poartă un război de eliberare împotriva ocupației israeliene, chiar dacă resping agenda islamistă radicală a grupării sau realizează că sunt tratați ca și cantitate neglijabilă de Hamas.

În ciuda metodelor folosite, Hamas câștigă sprijin nu doar printre palestinieni, dar și în țările majoritar arabe și musulmane din afara Orientului Mijlociu.

Restul lumii privește, de asemenea. Pe măsură ce timpul trece și numărul victimelor din rândul palestinienilor crește, atrocitățile comise de Hamas pe 7 octombrie dispar din atenția publicului, iar Israelului îi va fi tot mai greu să își justifice acțiunile în Gaza.

Atacul recent în care au fost uciși șapte angajați ai organizației umanitare World Central Kitchen care încercau să aprovizioneze populația din Gaza cu mâncare a distrus și mai mult imaginea Israelului pe plan internațional.

Liderii israelieni nu au reușit să vină cu un plan de acțiune clar pentru acest război, iar, acum, continuarea luptelor nu îi va aduce pe israelieni și palestinieni mai aproape de o pace pe termen lung.

Israelul trebuie să deschidă din nou calea diplomatică pentru a atinge adevăratul scop și anume soluția celor două state – și are nevoie de lideri noi pentru a face asta.

IDF tanks in staging area along Gaza Strip border..
Israelul nu poate câștiga acest război doar prin dezarmarea grupării Hamas și eliminarea liderilor săi. Foto: Profimedia Images

Doar dacă va putea demonstra că se angajează să ajungă la o înțelegere negociată, Israelul va putea recâștiga sprijinul de care are nevoie din partea partenerilor din Europa, Orientul Mijlociu și Statele Unite – un sprijin care a fost afectat de cele șase luni de război în Gaza.

Efectul cumulativ al opiniei globale este critic pentru șansele Israelului de a obține victoria. Dacă partenerii israelienilor refuză să le ofere sprijin militar, economic sau diplomatic într-un moment cheie, Israelul ar putea pierde războiul în ciuda victoriilor de pe câmpul de luptă.

Ceea ce vede lumea acum este un stat Israel al cărui guvern neagă existența unui popor palestinian și încearcă să fondeze un „Israel Mare”, construind și mai multe așezări în Cisiordania – și, posibil, în Gaza – și îndreptându-se spre situația în care va anexa teritoriile palestiniene, parțial sau în totalitate.

Privit prin acest filtru, războiul Israelului în Gaza arată mai puțin ca un război îndreptățit purtat în scop de auto-apărare și mai degrabă ca un act de agresiune expansionistă.

Israelul nu poate câștiga acest război doar prin dezarmarea grupării Hamas și eliminarea liderilor săi. Chiar dacă Israelul învinge pe câmpul de luptă, ideologia Hamas nu va dispărea.

Grupul va fi învins cu adevărat doar atunci când va pierde sprijinul poporului palestinian. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ei trebuie să aibă motive să creadă într-un proces diplomatic care va da naștere unui stat palestinian lângă cel israelian.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri