Fostul premier al Bulgariei, Boiko Borisov, audiat la sediul poliţiei naționale

Data actualizării: Data publicării:
prim plan cu Boiko Borisov
Boiko Borisov. Foto: Getty Images

Fostul premier al Bulgariei, Boiko Borisov, a fost audiat joi, la sediul poliţiei naţionale, într-un dosar de corupţie. Avocatul acestuia a declarat că nu există nicio probă împotriva lui Borisov.

În faţa sediului poliţiei naţionale bulgare s-au strâns joi susţinători ai fostului premier, printre care preşedintele Federaţiei de arte marţiale mixte Stanislav Nedkov şi fostul ministru de interne Mladen Marinov. Atunci când Boiko Borisov a sosit la audiere, susţinătorii au început să scandeze ''Boiko'' şi ''Te aşteptăm'', relatează agenția BTA.

După mai puţin de o oră, Borisov a ieşit din sediul poliţiei bulgare şi a declarat presei că a fost convocat şi audiat despre lucruri întâmplate în perioada 2009-2012. Avocatul său, Menko Menkov, a spus că este vorba despre ''scorneli datând de acum 13 ani'' şi că nu există nicio probă împotriva fostului prim-ministru.

Ancheta pentru care Boiko Borisov a fost chemat la audieri vizează înregistrarea unei conversaţii la casa acestuia din Bankya, în apropiere de Sofia. La conversaţia respectivă, al cărei conţinut s-a scurs în presă în aprilie 2013, au luat parte Boiko Borisov, Miroslav Naidenov, ministru al agriculturii în primul guvern Borisov, şi procurorul-şef al oraşului Sofia, Nikolai Kokinov.

Acuzaţiile împotriva lui Naidenov se referă la o mită de 200.000 leva (circa 102.000 euro) promisă lui Svetoslav Simeonov, şeful Fondului de stat pentru agricultură, în 2009. Acuzarea afirmă că scopul era de a-l face pe Simeonov să semneze ordine de plată pentru rambursarea ilegală a TVA-ului către companiile V.D.V. 007 EOOD şi Melcom OOD, relatează Agerpres.

În timpul conversaţiei, Borisov l-a întrebat pe Kokinov despre evoluţia anchetei împotriva lui Miroslav Naidenov. Procurorul a explicat că martorul în dosar şi-a schimbat declaraţia. Din conversaţie a devenit evident că martorul respectiv este Svetoslav Simeonov.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri