Franța preia de la 1 ianuarie comanda forței de intervenție rapidă a NATO

Data publicării:
steaguri nato
Foto: Profimedia Images

Franţa va prelua începând de sâmbătă, timp de un an, comanda Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat, unitatea NATO de intervenţie rapidă, creată în 2014 ca răspuns la anexarea ilegală de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi la tensiunile din Orientul Mijlociu, a informat miercuri Alianţa Nord-Atlantică, transmite EFE.

„Mulţumesc Franţei pentru conducerea forţei de reacţie rapidă a NATO în 2022”, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat într-un comunicat de presă, informează Agerpres.

VJTF, care poate ajunge la un efectiv de până la 40.000 de militari, este pregătită să intervină într-o perioadă de maximum 48 până la 72 de ore de la declanşarea unei crize.

„VJFT este o contribuţie substanţială pentru apărarea noastră colectivă, iar conducerea asigurată de Franţa este o demonstraţie puternică a angajamentului şi capacităţilor. Într-o perioadă de provocări de securitate fără precedent, nu trebuie să existe nicio înţelegere greşită cu privire la hotărârea NATO: suntem uniţi pentru a apăra şi proteja toţi aliaţii”, a afirmat Stoltenberg.

În 2022, VJTF va cuprinde o forţă multinaţională de câteva mii de militari. O brigadă franco-germană, care numără aproximativ 3.500 de militari, va servi drept nucleul unităţii NATO. Cu sediul la Lille (nordul Franţei), brigada franco-germană este o unitate binaţională, dar şi alte state membre ale NATO - precum Spania, Portugalia şi Polonia - vor pune la dispoziţie militari pentru VJTF.

Franţa înlocuieşte Turcia, care a asigurat anul acesta conducerea unităţii NATO de intervenţie rapidă, iar în 2023 conducerea VJTF va fi preluată de Germania.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noi reguli în școlile din România. Schimbarea devine obligatorie pentru elevi
Digi FM
O femeie a petrecut 43 de ani după gratii pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce a decis acum un judecător...
Pro FM
Shakira, adevărul despre viața ei sentimentală, după despărțirea de Pique: „Nu ar trebui să-mi placă bărbații...
Film Now
Copiii lui Hugh Jackman își fac griji pentru actor. „Au inițiat un plan de salvare și au făcut scut în jurul...
Adevarul
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți...
Newsweek
Oferta Rusiei pentru pace a fost respinsă. Ședință de urgență, submarin nuclear rusesc în Scoția
Digi FM
Julia Roberts, spectaculoasă la brațul lui Biden, la o strângere de fonduri la care au participat și Clooney...
Digi World
Semnalul transmis de corpul tău care te avertizează că nu ar trebui să bei cafea. Poți face un test simplu în...
Digi Animal World
Cât mănâncă pe zi cel mai gras câine din Cehia. Cântărește 125 de kilograme și are aproape un metru înălțime
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham, "dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filme, a luptat 10 ani la...
UTV
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o...