FSB şi "adjunctul" lui Putin, acuzaţi de protagonistul celui mai mare scandal de corupţie

Data actualizării: Data publicării:
Alexey_Ulyukaev
Foto: Wikipedia

Fostul ministru rus al Economiei, Aleksei Uliukaiev (foto), judecat la Moscova pentru corupţie, a acuzat miercuri serviciul secret rus FSB şi pe directorul gigantului petrolier Rosneft că i-au înscenat totul, pentru a-l îndepărta de pe scena politică, relatează AFP, preluat de News.ro.

Alexey_Ulyukaev
Foto: Wikipedia

În vârstă de 61 de ani, fostul ministru este suspectat că a încercat să sustragă două milioane de dolari de la compania Rosneft, într-un scandal care a trimis o undă de şoc în mediile liberale. El riscă până la 15 ani de închisoare.

În prima zi de dezbateri a procesului care a început săptămâna trecută, oficialul cu cel mai înalt rang arestat pentru corupţie de la sosirea lui Vladimir Putin la Kremlin, în 2000, a denunţat “absurditatea” acuzaţiei, “lipsa dovezilor” şi o “acuzaţie fabricată ce se bazează numai pe declaraţiile lui (Igor – n.r.) Secin”, un apropiat al preşedintelui, director al Rosneft şi considerat ca fiind extrem de influent la Moscova.

El a revenit asupra arestării sale, apreciind că trimiterea genţii cu bani ar fost “planificată în avans de agenţii FSB” şi că el a mers la Rosneft numai pentru că directorul companiei i-a cerut acest lucru.

“Secin m-a sunat personal (…). El m-a convins să merg la Rosneft”, a spus Uliukaiev. Astfel - susţine fostul oficial care a slăbit 14 kilograme de la arestarea sa - a fost vorba de o “provocare organizată de sus, plecând de la un denunţ mincinos” al lui Igor Secin.

Deşi înalţii funcţionari sunt demişi adesea pentru scandaluri de corupţie, aceasta a fost prima arestare a unui ministru în exerciţiu de la căderea URSS. Vladimir Putin l-a demis imediat şi l-a înlocuit, după o perioadă de interimat, cu un economist în vârstă de 35 de ani din Ministerul de Finanţe, Maksim Oreşkin.

Enormitatea faptelor care îi sunt reproşate lui Uliukaiev, dar şi actorii implicaţi – un fost ministru technocrat fără prea multă carismă şi o companie semi-publică foarte puternică – a provocat o surpriză în rândul aripii liberale ruse, de care era apropiat fostul ministru.

Înainte de alegerile prezidenţiale din 2018, unii analişti au văzut în această arestare un nou episod în lupta dintre clanurile din jurul lui Vladimir Putin. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...