Fumul de la incendiile din Canada a traversat Atlanticul și a ajuns până în Norvegia

Data publicării:
Un nor de fum se înalță în aer din cauza incendiilor din Canada.
Fumul de la incendiile din Canada a ajuns până în Norvegia. Foto: Profimedia Images

Fumul emanat de incendiile forestiere din Canada a ajuns până în Norvegia, la mii de kilometri distanţă, a anunţat vineri Institutul norvegian pentru cercetări climatice şi de mediu.

Concentraţii "foarte scăzute" de particule de fum au fost măsurate încă de luni, în special la staţia Birkenes din sudul Norvegiei, a declarat cercetătorul Nikolaos Evangeliou, informează Agerpres.

Nivelurile măsurate variază în funcţie de intensitatea incendiilor, de direcţia vântului şi de precipitaţii.

"Nu asistăm la un vârf serios şi nici la o creştere semnificativă (...) Aşa că nu vedem nicio problemă de mediu (în Norvegia) şi niciun risc serios pentru sănătate", a spus el.

În Canada au fost înregistrate în jur de 2.300 de incendii forestiere şi au fost mistuite circa 3,8 milioane de hectare, anul acesta, cu mult peste media ultimelor decenii.

Sudul Norvegiei, la fel ca mare parte din restul Europei de Nord, se confruntă, de asemenea, cu o secetă mai pronunţată decât de obicei. În sud-estul ţării nu a căzut niciun strop de ploaie timp de 16 zile şi nu sunt aşteptate precipitaţii nici în zilele următoare. Orice sursă de foc în spaţii deschise este interzisă de joi pentru o perioadă de trei săptămâni.

Fumul emanat de incendiile din Canada a ajuns în nord-estul Statelor Unite unde afectează peste o sută de milioane de americani şi constituie, potrivit preşedintelui Joe Biden, "un avertisment dur privind consecinţele schimbărilor climatice".

Acest rar episod de poluare a aerului a condus la zboruri întârziate din cauza vizibilităţii reduse, evenimente în aer liber anulate şi cursuri la distanţă, crescând de asemenea nivelul de îngrijorare pentru sănătatea persoanelor fragile, precum copiii, bătrânii sau pacienţii cu probleme cardiace ori respiratorii.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...