G20 lansează un fond pentru pregătirea pentru viitoarele pandemii. Contribuțiile au depășit deja un miliard de dolari

Data publicării:
întâlnirea miniștrilor de finanțe și sănătate de la G20 din 2022, în Indonezia
Contribuţiile de până acum, inclusiv din partea Statelor Unite, a Uniunii Europene şi a Indoneziei se ridică la aproximativ 1,4 miliarde de dolari. Foto: Profimedia Images

Indonezia, care prezidează G20, a lansat, duminică, un fond pentru pregătirea în vederea viitoarelor pandemii, transmite Reuters. Preşedintele indonezian, Joko Widodo, a apreciat însă că fondurile alocate până acum pentru monitorizare, cercetare şi îmbunătăţirea accesului la vaccinuri sunt insuficiente.

Fondul este destinat ţărilor cu venituri mici şi mijlocii, iar preşedintele indonezian a declarat că se aşteaptă la mai mult sprijin pentru acestea.

Contribuţiile de până acum, inclusiv din partea Statelor Unite, a Uniunii Europene şi a Indoneziei se ridică la aproximativ 1,4 miliarde de dolari. Printre donatorii privaţi şi organizaţiile filantropice care s-au alăturat efortului se numără şi fundaţia Bill şi Melinda Gates, menţionează Reuters, citat de Agerpres.

Crearea fondului a fost o reacţie la frustrarea multor ţări în curs de dezvoltare faţă de modul în care au fost nevoite să facă faţă pandemiei de coronavirus. Statele bogate au stocat mare parte din resurse, cum ar fi vaccinul împotriva Covid.

Banca Mondială, care va administra fondul, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care asigură consilierea, au apreciat, într-un raport, că pentru pregătirea combaterii altor pandemii este nevoie de 10,5 miliarde de dolari anual.

Ministra indoneziană de finanţe, Mulyani Indrawati, a declarat că se aşteaptă la suplimentarea fondului cu contribuţii din partea Franţei şi a Arabiei Saudite. Ea nu a specificat care ar fi sumele respective, în schimb a făcut apel la propuneri din partea ţărilor care doresc să acceseze finanţarea. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...