Germania îşi va deconecta ultimele centrale nucleare în aprilie 2023

Data publicării:
Centrala nucleara Neckarwestheim din Germania
Ultimele reactoare nucleare aflate în funcţiune în centralele din Germania vor fi deconectate în aprilie 2023. Foto: Profimedia Images

Germania îşi va deconecta anul viitor în aprilie ultimele reactoare nucleare aflate în funcţiune, măsură ce era preconizată pentru decembrie anul acesta, dar care a fost amânată din cauza dificultăţilor în aprovizionarea cu energie provocate de războiul din Ucraina şi de dependenţa Germaniei faţă de gazul rusesc, informează Agerpres.

Amânarea a fost decisă în noiembrie printr-o lege promovată în parlament de cancelarul social-democrat Olaf Scholz, în pofida opoziţiei partenerilor săi de coaliţie liberali şi din partidul Verzilor.

Scholz a insistat atunci că menţinerea în exploatare a centralelor nucleare iarna aceasta este necesară ca soluţie provizorie în timp ce Germania caută înlocuirea gazului rusesc în mixul său energetic, avertizând că în caz contrar ar putea surveni pe parcursul iernii întreruperi punctuale de furnizare a energiei electrice.

Reactoarele nucleare Isar 2 şi Neckarwestheim 2 (ambele din sud), precum şi Emsland (vest), ar fi trebuit să fie deconectate pe 31 decembrie, conform foii de parcurs stabilite în 2011. Aceste trei reactoare au generat în prima jumătate a anului în curs 6% din energia consumată în Germania.

Calendarul renunţării la energia nucleară a fost anunţat iniţial de cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder în anul 2000, susţinut la acea vreme de Verzi, şi confirmat apoi de cancelarul conservator Angela Merkel în 2011, în urma catastrofei de la centrala japoneză Fukushima.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita