Gruparea Wagner, introdusă pe lista neagră a SUA cu cei care încălcă libertatea religioasă. Ce țări și organizații mai sunt pe listă

Data publicării:
Simbolul Grupului Wagner
Borrell a mai spus că Wagner „este responsabil pentru unele din cele mai serioase incidente care au provocat moartea a zeci de mii de oameni în Mali în ultimul timp”. Foto: Profimedia Images

SUA au adăugat Cuba, Nicaragua, precum şi grupul rus de mercenari Wagner pe lista neagră cu ţări care suscită „preocupări deosebite” în materie de libertate religioasă, a anunţat vineri şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken. Printre entitățile aflate pe lista Statelor Unite se mai află talibanii, precum și gruparea Boko Haram, considerată una dintre cele mai sângeroaze organizații teroriste.

Cele două ţări sunt adăugate pe această listă „pentru că au comis sau tolerat încălcări deosebit de grave ale libertăţii religioase”, precizează secretarul de stat într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Aflate deja sub regimul sancţiunilor americane, Cuba şi Nicaragua ar putea fi vizate de noi sancţiuni în absenţa unei îmbunătăţiri a situaţiei, potrivit Washingtonului.

Încălcările libertăţii religioase „seamănă diviziune, subminează securitatea economică şi ameninţă stabilitatea politică şi pacea”, a afirmat Antony Blinken.

Secretarul de stat a păstrat pe această listă statele care erau deja prezente în 2021: China, Eritreea, Iranul, Myanmar, Coreea de Nord, Pakistanul, Rusia, Arabia Saudită, Tadjikistanul şi Turkmenistanul.

Preşedintele nicaraguan Daniel Ortega, acuzat de opozanţii săi de autoritarism şi de nepotism, exercită o represiune asupra Bisericii Catolice de când el a acuzat-o că a susţinut manifestaţiile din 2018 împotriva regimului său, reprimate sângeros la vremea respectivă.

Adăugarea Cubei reprezintă ultima măsură a Washingtonului care exercită presiuni asupra regimului socialist. Joe Biden a respins în mare măsură politica de deschidere faţă de acest adversar de vreme îndelungată, pe care o promovase fostul preşedinte democrat Barack Obama.

În ultimul său raport anual asupra libertăţii religioase, Departamentul de Stat a afirmat că există o hărţuire crescândă a creştinilor în Cuba, subliniind arestările şi violenţa exercitată asupra unor personalităţi religioase pentru presupusul lor rol în manifestaţiile istorice din 2021.

Grupul Wagner, alături talibani și Boko haram

Grupul rus de mercenari Wagner este adăugat pe lista neagră a „entităţilor ce trezesc preocupare deosebită”, pe care mai figurează deja talibanii, miliţiile shebab din Somalia şi gruparea Boko Haram.

De mai mulţi ani, grupul paramilitar Wagner este suspectat că joacă un rol în realizarea ambiţiilor Kremlinului, inclusiv în Ucraina, unde combatanţii acestuia se află în prima linie în cadrul ofensivei declanşate în februarie.

Potrivit lui Antony Blinken, grupul de mercenari a fost adăugat „pe baza acţiunilor sale în Republica Centrafricană”, unde aproape după un deceniu de lupte au exacerbat tensiunile între creştini şi musulmani.

În urma vidului creat după plecarea celei mai mari părţi a trupelor franceze din 2016, Moscova a trimis în această ţară, una dintre cele mai sărace din lume, „instructori militari” în 2018, iar apoi sute de paramilitari în 2020, la cererea conducerii de la Bangui, confruntată cu rebeliune ameninţătoare.

Franţa a acuzat cu regularitate aceşti paramilitari de comiterea unor abuzuri împotriva civililor şi că ar fi instaurat un regim de „jefuire” a resurselor locale.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...