Sari la conținut

Incendiile violente din Zakynthos au fost parțial stinse. Ofiţerii sunt, însă, în continuare îngrijoraţi

Pompierii greci au oprit miercuri dimineaţă extinderea a trei incendii care distrug vegetaţia, inclusiv pădurile şi terenurile agricole, începând din duminică. Ofiţerii sunt, însă, în continuare îngrijoraţi şi se pregătesc să primească ajutoarele cerut marţi din partea UE, relatează AFP, citat de News.ro.

„Imaginea este mai bună în această dimineaţă (miercuri – n.r.)”, după o noapte de eforturi susţinute pentru a opri extinderea flăcărilor pe trei fronturi importante – în Attica (în regiunea Atenei), în apropiere de Amaliada (vestul Peloponezului) şi pe insula Zakynthos, a declarat purtătorul de cuvânt al Pompierilor.

“Nu mai există niciun front activ” în regiunea Atenei şi în Peloponez, în timp ce pe insula Zakynthos flăcările nu mai avansează decât într-un defileu unde accesul este dificil, a adăugat el. Deocamdată, nicio zonă locuită nu este ameninţată.

Secretariatul General al Protecţiei Civile elene a declarat luni stare de urgenţă pe insula Zakynthos, din cauza valului de incendii din ultimele zile, relatează Ekhatimerini.com. Decizia vine în urma unei solicitări transmise de primarul din Zakynthos, Pavlos Kolokotsas. Edilul a cerut ca măsura să rămână în vigoare timp de şase luni.

Kolokotsas afirmă că insula s-a confruntat cu incendii provocate intenţionat. El a notat că luni 12 focuri ardeau simultan la Zakynthos.

Însă, în condiţiile în care vântul ar urma să se intensifice pe parcursul zilei, urmând să atingă pe alocuri viteze de până la 50 de kilometri pe oră, “situaţia rămâne instabilă”. Forţe importante sunt încă mobilizate, dintre care peste 400 de pompieri şi militari, ajutaţi de cinci avioane şi şase elicoptere din regiunea Atena, a adăugat purtătorul de cuvânt.

În condiţiile în care incendiul din Attica părea să scape de sub control marţi, Grecia a cerut ajutoare aeriene din partea partenerilor săi europeni şi a obţinut din partea Ciprului angajamentul de a trimite 60 de pompieri. Cererea “rămâne în aşteptare”, în funcţie de evoluţia situaţiei, a precizat purtătorul de cuvânt.

Deocamdată nu a fost făcută o estimare a pagubelor, dar, potrivit unor oficiali locali, incendiul din Attica a distrus unul dintre plămânii verzi ai regiunii şi cel puţin cinci locuinţe.

În Peloponez, flăcările au distrus culturi. Premierul Alexis Tsipras urmează să prezideze, în cursul zilei de miercuri, o reuniune de evaluare a situaţiei.