Începe sfârșitul regimului Putin? Ce detalii ascunde „Consensul Crimeei”

Data publicării:
goodbye putin

Se clatină un pilon al autocrației lui Putin? Răspunsul trebuie căutat în recentele alegeri regionale din Rusia, unde astrele nu s-au mai aliniat în unanimitate în contul mega-coaliției care susține politicile Kremlinului, crede expertul Konstantin Gaaze într-o analiză publicată în Carnegie Europe.

Doi dintre candidații Partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin au suferit weekendul trecut o înfrângere neașteptată în două fiefuri ce aparțineau tradițional regimului de la Kremlin.

Vladimir Sipyagin, candidatul naționalist la funcția de guvernator din partea Partidului Liberal Democratic (LDPR),  a înfrânt-o cu 57% din voturi pe contracandidata din partea Rusiei Unite Svetlana Orlova, care nu a reușit să urce mai sus de 37, 5%. Primul fief căzut: regiunea Vladimir, din arealul Moscovei.

Al doilea fief căzut: regiunea Habarovsk din bazinul fluviului Amur, în Orientul îndepărtat al Rusiei. Aici, din nou, LDPR a zdrobit Partidul Rusia Unită, luând 70% din voturi.

Două puncte nevralgice, așadar, în colosul numit Rusia Unită, pe care chiar purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, vizibil bulversat de rezultatul alegerilor, le-a etichetat drept „un element surpriză”, admițând că voturile cetățenilor au fost „libere, oneste și juste”.

Cum s-a ajuns la această notă discordantă în așii Kremlinului? Controversata reformă a pensiilor, care a pornit o spirală masivă a protestelor pe străzile Rusiei, într-o societate profund afectată de sancțiunile comerciale impuse de Occident după momentul de cotitură al anexării Peninsulei Crimeea în 2014.

Sfârșit de vrajă?

„Consensul Crimeei a murit”, este de părere analistul Konstantin Gaaze referitor la pierderile usturătoare înregistrate de cei doi candidați ai Rusiei Unite. Prin „Consensul Crimeei”, Gaaze se referă la „epoca de aur” a autoritarismului rusesc de extracție putinistă, poziționată cronologic în siajul anexării din 2014, moment care a ridicat regimul lui Vladimir Putin pe umerii unei coaliții uriașe a „războiului”.

„Niciodată până atunci președintele nu se mai bucurase de un astfel de sprijin masiv. Niciodată până atunci nu fusese capabil să mobilizeze resursele necesare pentru modernizarea armatei, construirea infrastructurii și crearea unei agende dure de politică externă. Eforturile și fondurile investite în crearea unei «coaliții de război» începând cu anul 2008 au dat rezultate enorme”, scrie expertul.

Abia în 2014, după dezlănțuirea de politică revizionistă într-un vechi satelit al fostului spațiu sovietic, președintele rus a reușit în cele din urmă să creeze „Putinismul paradoxal” care marchează în prezent Rusia. Paradoxal deoarece conține un mix de elemente naționaliste, globaliste, socialiste și capitaliste, subliniază Konstantin Gaaze.

Nuanțele enumerate de Gaaze pot fi găsite într-o descriere expresivă a regimului Putin, din perspectiva unor linii de antropologie politică, în Nothing is True and Everything is Possible, o autopsie a Rusiei contemporane realizată de scriitorul Peter Pomerantsev.

În opinia lui Pomerantsev, putinismul este construit pe o „ideologie a tuturor ideologiilor”, un „talmeș-balmeș” de liberalism, naționalism, conservatorism, tradiție ortodoxă și politică externă anti-hemegonică. O cheie a succesului acestui tip de autoritarism, subliniază scriitorul, este aceea că „în loc să suprime pur și simplu opoziția, așa cum a fost cazul tulpinilor sale din secolul XX, el se cațără prin interiorul tuturor ideologiilor și mișcărilor politice, exploatându-le și făcându-le apoi să pară absurde”.

Sarabanda creditelor ipotecare

Cum a început să se articuleze, după 2014, această „epocă de aur” a putinismului? În timp ce nivelul de trai stagna, guvernul rus a pus presiune pe bănci să emită credite ipotecare și de consum la niveluri record, pe fondul unei economii naționale care intrase în trepidații din cauza sancțiunilor comerciale și a declinului rublei, amintește analistul.

„Prietenii președintelui” au primit noi roluri. În „teatrul” afaceresc al regimului, aceștia au încetat să mai îndeplinească doar atribuțiile unor directori prosperi care își gestionau nestingheriți afacerile și au trebuit să devină peste noapte în ochii electoratului „campioni ai cauzelor naționale”, având mai nou pe deviz și îndeplinirea de „sarcini geopolitice”.

Nici oligarhia nu a fost scutită de imperativul metamorfozei: oligarhii s-au transformat în miniștri, iar miniștii au îmbrăcat haine de oligarhi.

„În timpul «Consensului Crimeei», societatea l-a tratat pe Putin ca pe o forță exterioară și separată de capitalul care propulsează națiunea spre îndeplinirea obiectivelor sale istorice. Dar în jurul anului 2016, Rusia nu mai avea deja o clasă investițională. Capitaliștii cu interese în Occident fie au renunțat la aceste interese, fie au părăsit țara, fie și-au mutat activele, fie s-au restras din afaceri”, mai scrie Konstantin Gaaze.

Prins în fluxul acestei migrații sau dispariții de capital, „omniprezentul Putin” a devenit sinonim cu capitalul. În Rusia, „capitalul nu înseamnă corupție și 40 de miliarde de dolari în conturi misterioase. Mai degrabă se referă la executarea completă a mandatului politic. După ce a eliminat toate forțele exterioare, Kremlinul însuși a devenit acele forțe. A devenit capital”.

Și astfel s-a ajuns la Cutia Pandorei: reforma pensiilor. Mai exact, o căptușire disperată a golurilor lăsate de proiectul megaloman al Podului Crimeei.

Logica este următoarea și trimite spre o fundătură de labirint: „Finanțarea Podului Crimeei cere o majorare a taxelor. Dar guvernul nu poate majora taxele în mediul afaceresc, deoarece toate îndreprinderile se bazează pe scutiri fiscale, care fac parte din contractele de credit cu băncile de stat. Deci, guvernul este nevoit să întreprindă o reformă a sistemului de pensii și să vină cu o inițiativă de parteneriat public-privat. Pentru a asigura fonduri, statul trebuie să recurgă la tactici neoliberale, cum ar fi limitarea activității independente și creșterea vârstei de pensionare”.

Numai că metodele neoliberale au nevoie și de o narațiune publică pe măsură, de spectacolul unei euforii consumiste a „triumfului national”. O „imagine paradiziacă” în acest sens este „răspândirea urbanismului de agrement în stil moscovit în inima Rusiei, pe care VEB Bank o va finanța din fondurile de pensii înghețate”.

„Moscova modernă este o copie sterilizată a unei metropole ilizibile, unde inegalitatea socială este diluată într-o iluzie a spațiilor publice fără clase sociale. Iar pentru ca această atmosferă să fie posibilă, banii vin din impozitele pe venit și pe consum”¸ punctează expertul.

Odată epuizat mirajul egalității, realitatea lovește la temeilie: „Rusia nu mai are pe cine să dea vina pentru sărăcia în masă. Iar fuziunea dintre elita conducătoare și mediul de afaceri începe să semene tot mai mult a problemă politică majoră. Numai că guvernul mai are încă un truc în mânecă. Încă mai are dușmani de vânat și procese-spectacol de înscenat împotriva celei de-a «cincea coloane». Confruntare pare a se anunța chiar în această toamnă”, conchide Konstantin Gaaze.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri