Israelul anunță că a arestat sute de membri ai grupărilor Hamas și Jihad-ul Islamic și îi interoghează

Data publicării:
gaza
Armata israeliană se aşteaptă la o continuare a conflictului din Gaza pe tot parcursul anului 2024.. FOTO: Profimedia Images

Israelul anunță că a arestat peste 200 de membri ai Hamas și ai Jihad-ului Islamic în ultima săptămână și că i-a adus pe teritoriul propriu pentru interogatorii, relatează BBC. Un comunicat al autorităților israeliene a informat că unii dintre suspecți se ascundeau printre civili și că s-au predat voluntar armatei israeliene.

Comunicatul comun de sâmbătă al IDF și al Shin Bet a informat că interogatoriile celor 200 de luptători Hamas a urmat unor arestări în Gaza „a sute de suspecți implicați în activități teroriste”.

Israelul mai spune că 700 de militanți palestinieni au fost arestați de când a fost lansată operațiunea militară israeliană și invazia din Gaza cu scopul eliminării Hamas.

De cealaltă parte, Hamas susține că majoritatea victimelor loviturilor israeliene au fost femei și copii.

Dezastru pentru civilii din Gaza

Israelul și-a lansat operațiunea de represalii după atacul odios la teroriștilor Hamas din 7 octombrie, încare au murit aproximativ 1.200 de oameni și au fost luați în jur de 240 de ostatici.

Cel puțin 20.000 de oameni au fost uciși, iar alți 50.000 răniți în Gaza de atunci, conform autorităților sanitare controlate de Hamas, iar Israelul și-a continuat campania de bombardamente în Gaza, ordonând civililor să plece din zonele în care urmau să se desfășoare operațiuni.

Totuși, ordine haotice și lovituri neașteptate în unele zone au dus la pierderi de vieți omenești care au fost condamnate inclusiv de unii aliați ai Israelului.

„Locuitorii din Gaza sunt tot oameni”, a scris Thomas White de la UNWRA, agenția ONU pentru refugiații palestinieni. „Acești oameni nu sunt piese pe o tablă de joc – mulți dintre ei sunt deja strămutați pentru a doua oară”, a adăugat el.

Ultimul ordin de evacuare de la IDF a produs un impact serios populației de refugiați de la tabăra Bureij, acolo unde oamenilor li s-a spus să se îndrepte spre orașul Deir al-Balah, la sud.

Agenția palestiniană de știri, Wafa, a relatat, sâmbătă, că Bureij a fost bombardată. Alte lovituri la Jabalia și Nuseirat au provocat zeci de morți, a mai scris agenția.

Un consilier al premierului guvernului israelian a recunoscut „suferința îngrozitoare” din Gaza, dar a declarat pentru BBC că ea este provocată de conducerea Hamas, care „nu dă doi bani” pe oamenii de acolo.

Mark Regev a mai spus că această suferință „nu ar fi trebuit să se întâmple” dar că este consecința „declarației de război” dată de Hamas pe 7 octombrie.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri