Joe Biden merge în Polonia. Se va întâlni și cu șefii ţărilor din formatul Bucureşti 9

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden pe scara unui avion.
Preşedintele Joe Biden va vizita polonia în perioada 20-22 februarie. Foto: Profimedia Images

Preşedintele SUA, Joe Biden, va efectua o vizită în Polonia, în perioada 20 - 22 februarie, acesta urmând să aibă întâlniri şi cu liderii ţărilor din formatul Bucureşti 9, din care face parte şi România.

Potrivit unui anunţ făcut de Casa Albă, Joe Biden va ajunge în Polonia, pe 20 februarie, unde va discuta cu preşedintele Andrzej Duda despre cooperarea bilaterală, dar şi despre eforturile de susţinere a Ucrainei şi de întărire a apărării NATO.

Biden se va întâlni şi cu liderii ţărilor din formatul Bucureşti 9 - România, Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia şi Slovacia.

Potrivit comunicatului, preşedintele SUA va reafirma sprijinul "de neclintit" pentru siguranţa Alianţei NATO.

Joe Biden va susţine şi un discurs care marchează împlinirea unui an de la începutul ivaziei ruse în Ucraina. Preşedintele va menţiona rolul SUA în sprijinul Ucrainei în tot acest timp, un sprijin "care va continua atâta timp cât este nevoie".

Joe Biden a mai călătorit în Polonia şi anul trecut, în luna martie, la puţin timp după începutul războiului în Ucraina.

Biden a vizitat atunci Divizia 82 Aeropurtată a SUA, desfăşurată în Polonia pentru consolidarea flancului estic al NATO şi a mâncat pizza alături de soldaţi.

Andrzej Duda a salutat această nouă vizită a preşedintelui Biden printr-un mesaj pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"La invitația mea, președintele Statelor Unite, Joe Biden, va veni în Polonia pentru o nouă vizită. Polonia va găzdui, de asemenea, summitul flancului estic al NATO și SUA. Relațiile noastre în Alianţă sunt mai puternice ca niciodată", a scris acesta.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...