Klaus Iohannis i-a cerut lui Zelenski să repare legea care interzice drepturile minorității române din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis și președintele Ucrainei Volodimir Zelenski.
Președintele Klaus Iohannis și președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Klaus Iohannis a avut miercuri o convorbire telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-a transmis că „noua lege a minorităților naționale a creat preocupare și nemulțumire la nivelul autorităților române” și i-a cerut rezolvarea situației, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Președintele Klaus Iohannis a exprimat profunda îngrijorare și preocupare față de continuarea atacurilor armatei ruse asupra obiectivelor civile și a infrastructurii critice ale Ucrainei, care reprezintă crime de război conform dreptului internațional umanitar, și a condamnat ferm atacurile aeriene neîncetate ale Rusiei, care au lăsat Ucraina în întuneric și frig.

Președintele României a reamintit sprijinul consistent și multidimensional acordat de țara noastră, atât prin asistență directă, sprijin pentru refugiați, furnizarea de generatoare, respectiv facilitarea tranzitului de cereale, cât și prin susținerea integrării europene a Ucrainei, a adoptării sancțiunilor împotriva Rusiei și, respectiv, a acțiunilor vizând izolarea internațională a Rusiei. În context, Președintele Klaus Iohannis a reiterat faptul că România va continua să acționeze pentru a ajuta Ucraina și poporul ucrainean, atât timp cât va fi nevoie.

Președintele României s-a referit pe larg la recenta lege a minorităților naționale adoptată de Ucraina, care a creat preocupare și nemulțumire la nivelul autorităților române și al reprezentanților comunității române din Ucraina. Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat Președintelui Zelenski identificarea rapidă de soluții care să răspundă și să remedieze aceste preocupări. În acest sens, cei doi Președinți au agreat ca în perioada imediat următoare miniștrii de externe ai celor două țări să aibă discuții cu privire la soluționarea bilaterală a aspectelor menționate.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei și a salutat reformele implementate, în conformitate cu angajamentele asumate în relația cu Uniunea Europeană.

La rândul său, Președintele Ucrainei a transmis mulțumiri pentru sprijinul multidimensional și extrem de consistent acordat de România încă de la începutul războiului și a subliniat necesitatea continuării susținerii Ucrainei, mai ales în contextul în care atacurile Rusiei sunt tot mai agresive, cu impact grav asupra populației și a infrastructurii civile.

În ceea ce privește aspectele legate de minoritatea românească, Președintele Volodîmîr Zelenski a exprimat întreaga deschidere pentru identificarea de soluții, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleași drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”, se arată în comunicatul remis de Palatul Cotroceni.

Reacția MAE la noua lege a minorităților din Ucraina

La finalul lunii decembrie, Ministerul de Externe de la București a transmis că adoptarea Legii privind minoritățile naționale din Ucraina fără a ține cont de cerințele României și recomandările Comisiei de la Veneția este „regretabilă”.

De altfel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski promisese, în discursul rostit prin teleconferință în Parlamentul României, că va începe discuții pentru protecția minorității române din Ucraina. 

„Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, în Avizul formulat la 17 iunie 2022 privind cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, Comisia Europeană a indicat, între pașii care trebuie îndepliniți, finalizarea reformei cadrului legislativ privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția, și adoptarea imediată de mecanisme de implementare eficiente”, se arăta într-un comunicat de presă.

„Ministerul Afacerilor Externe consideră regretabil faptul că legea a fost adoptată în absența unei noi consultări a Comisiei de la Veneția a cărei opinie ar fi contribuit în mod cert la asigurarea unui text cuprinzător și clar din perspectiva standardelor juridice europene în materie, inclusiv prin verificarea modului în care recomandările sale anterioare sunt reflectate în textul normativ. De asemenea, este regretabil faptul că legea a fost adoptată în absența unei consultări adecvate a reprezentanților comunității române din Ucraina, așa cum a solicitat partea română”, mai preciza diplomația de la București.

Cu ce dezavantajează noua lege comunitățile de români din Ucraina

În legea adoptată pe 13 decembrie persistă prevederi care pot avea un impact negativ, prin raportare la standardele europene, spune MAE. Printre aceste prevederi se numără:

  • subzistă limbajul neclar cu privire la atribuţiile de monitorizare ale autorităţii centrale însărcinate cu implementarea politicii de stat în domeniul minorităţilor naţionale în legătură cu activităţile asociaţiilor civice ale minorităţilor naţionale;
  • nu există nicio prevedere privind utilizarea limbii materne în relația cu autoritatea judecătorească;
  • persistă neclarități privind aplicarea concretă a prevederilor privind utilizarea limbilor minoritare în administrație, în zonele locuite în mod tradițional de persoane aparținând minorităților naționale și la cererea acestora, precum și a celor care reglementează că informațiile de interes general (anunțuri, care, printre altele, conțin o ofertă publică de încheiere a unui contract, plăcuțe informative, indicatoare, panouri, mesaje, inscripții și alte informații textuale, vizuale și audio amplasate public care sunt utilizate sau pot fi utilizate pentru a informa un număr nelimitat de persoane despre bunuri, lucrări, servicii, anumite entități comerciale, funcționari, angajați ai întreprinderilor sau autorităților de stat, organismelor locale de autoguvernare) sunt dublate în limba minorității naționale (comunității) printr-o hotărâre a consiliilor sătești, comunale, orășenești;
  • dreptul de a-și manifesta religia sau credința nu beneficiază, în continuare, de o prevedere distinctă, fiind inclus doar în articolul referitor la dreptul la libertatea de exprimare;
  • subzistă lipsa clarității asupra modului de a decide care organizație este reprezentativă pentru o minoritate atunci când, de exemplu, există mai multe asociații constituite în cadrul aceleiași minorități naționale;
  • nu este clarificată problema asigurării resurselor financiare pentru traducerea informațiilor referitoare la evenimentele artistice și culturale, atunci când este necesară asigurarea traducerii în limba de stat;
  • subzistă chestiunea lipsei de finanțare pentru asociațiile reprezentative ale minorităților naționale, fiind prevăzută doar posibilitatea finanțării punctuale pe bază de proiecte și pe bază competitivă, în limitele bugetului alocat anual în acest scop.

Ministerul român al Afacerilor Externe a mai transmis la finalul anului trecut că va continua coordonarea cu reprezentanții comunității române și dialogul susținut cu autoritățile ucrainene pentru asigurarea respectării depline și promovării drepturilor identitare ale etnicilor români, inclusiv în baza obligațiilor internaționale asumate de Ucraina în materie, pe care și legea le recunoaște în mod expres ca fiind prioritare.

Mesajul lui Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis miercuri, în urma unei convorbiri telefonice cu Klaus Iohannis, că a mulțumit României pentru solidaritate și sprijin în ceea ce privește rezistența în fața agresiunii ruse.

Împreună cu președintele Klaus Iohannis am convenit asupra pașilor pentru dezvoltarea în continuare a cooperării dintre Ucraina și România, în primul rând în sectorul apărării. Am mulțumit României pentru solidaritatea și sprijinul acordat în ceea ce privește rezistența în fața agresiunii ruse. Am discutat formula de pace și problemele agendei bilaterale”, se arată în mesajul transmis de liderul de la Kiev pe rețelele sociale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri