România va continua să sprijine exporturile de cereale din Ucraina după ieșirea Rusiei din acorduri, transmite Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
KWJ declaratii summit UE-CELAC
Președintele României, Klaus Iohannis. FOTO: Administrația Prezidențială

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că România va continua să rămână de partea Ucrainei și va sprijini exporturile de grâne, așa cum a făcut-o și până acum, în pofida ieșirii Rusiei din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră. Șeful statului a precizat că jumătate din cerealele ucrainene au fost exportate prin rutele logistice românești, care au fost adaptate și îmbunătățite, iar acest lucru va continua, pentru a preveni apariția unor sincope.

"În primul rând este regretabil că acea inițiativă, pentru care trebuie să vedem că s-au implicat foarte mulți politicieni din toată lumea, pare a nu avea un viitor strălucit. Oricum ar fi, și până acum jumătate din cerealele ucrainene s-au exportat prin România, prin rutele logistice românești, le-am adaptat, le-am îmbunătățit și vom continua în acest fel. Noi credem că este important și bine să fim noi de partea Ucrainei și să sprijim aceste exporturi, vom face aceste lucruri și în continuare pentru a preveni apariția unor sincope", a transmis Klaus Iohannis înainte de reuniunea UE-CELAC.

Dmitri Peskov, a declarat luni reporterilor acreditaţi la Kremlin că Rusia iese din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, precizând că acest lucru nu are legătură cu atacul asupra podului Kerci. Cotaţia grâului a crescut semnificativ după anunțul Rusiei. Acordul va înceta la miezul nopții.

Rusia a notificat oficial Ucraina, prin intermediul Ambasadei ruse la Minsk, în legătură cu suspendarea participării sale la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, a afirmat luni ambasadorul rus în Belarus, Boris Grîzlov, citat de Reuters.

Ambasadorul rus a precizat că Ucrainei i-a fost transmisă o notă în acest sens prin intermediul canalelor diplomatice şi că acordul va înceta din 18 iulie. Acordul permitea Ucrainei să exporte cereale din porturile sale și să navigheze în siguranță prin Marea Neagră, spre strâmtoarea Bosfor din Turcia, potrivit CNN.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...