Macedonia de Nord: Social-democraţii, din nou la putere

Data actualizării: Data publicării:
Noul guvern din Macedonia de Nord
Liderul social-democraţilor din Macedonia de Nord, Zoran Zaev, a fost reconfirmat în funcţia de prim-ministru FOTO: Agerpres

Liderul social-democraţilor din Macedonia de Nord, Zoran Zaev, a fost reconfirmat în funcţia de prim-ministru, duminică, la finalul unui vot în parlament care a aprobat acordul său de coaliţie cu principalul partid al albanezilor din ţară, DUI, notează AFP.

Acordul prevede că Zoran Zaev îşi va ceda postul unui membru al minorităţii albaneze a ţării pentru o perioadă de o sută de zile după expirarea mandatului de patru ani al noului guvern şi înainte de viitoarele alegeri, scrie Agerpres.

"Se deschide o perioadă de ordine, justiţie şi disciplină", a declarat Zoran Zaev în plenul parlamentului care a aprobat acordul de coaliţie cu 62 de voturi din totalul de 120, după două zile de dezbateri furtunoase.

Social-democraţii au obţinut o victorie foarte strânsă asupra taberei naţionaliste la legislativele din iulie, cu 46 din cele 120 de locuri ale parlamentului.

Acest scrutin a fost primul după ce guvernul lui Zoran Zaev a adăugat termenul "de Nord" la numele ţării, pentru a soluţiona un vechi conflict cu Grecia şi a deschide calea spre aderarea ţării sale la Uniunea Europeană şi NATO, un dosar în legătură cu care prim-ministrul a promis să se avanseze.

Acordul cu Atena, puternic criticat de naţionaliştii de dreapta din VMRO-VPMNE, a aprofundat divizările politice din ţară.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...