Mai mulți soldați ruși, aduși pe front în mobilizarea parțială, au fost condamnați la ani grei de închisoare după ce au dezertat

Data publicării:
recruți ruși se urcă în tren
În primul val de mobilizare, din toamna anului trecut, Rusia a recrutat oficial 300.000 de rezerviști. Foto: Profimedia Images

Un tribunal militar din Rusia a condamnat opt soldați mobilizați la șapte de închisoare pentru că au dezertat în timpul operațiunii invadatorilor în estul Ucrainei, a relatat, marți, site-ul independent Mediazona, citat de The Moscow Times.

Soldații fuseseră trimiși în regiunea ucraineană Luhansk, ocupată de invadatori, după ce fuseseră incorporați în septembrie, ca partea a efortului de mobilizare parțială a Kremlinului, anunțat de Putin în toamna anului trecut.

Soldații, care s-au plâns că duceau lipsă de echipamente și de provizii, fuseseră trimiși pe front pe 24 decembrie, însă au fugit din zonă pentru „a-și salva viața și sănătatea”, a spus avocatul lor, Evgheni Saveskul.

Conform Mediazona, militarii ruși au plecat în orașul rusesc Podolsk, unde au predat la poliție armele pe care le primiseră în timpul serviciului militar.

Un tribunal militar din Kaliningrad i-a găsit pe toți vinovați de „dezertare comisă de un grup organizat” și de „nesocotirea ordinelor” într-o perioadă de mobilizare și conflict armat.

Sergentul Evgheni Kravcenko și soldatul Alexander Bogacenko au primit condamnări de șapte ani de închisoare, în timp ce Alexander Babeșko și Nikolai Kolmacev au fost condamnați la șase ani. Rezerviștii mobilizați, Dmitri Medvedev (n. red. – coincidență de nume), Alexander Elisev, Igor Medvedev și Denis Balahin au fost condamnați la șase ani și jumătate de închisoare.

Rusia a introdus noi legi extrem de drastice pentru soldații care dezertează sau refuză să se alăture războiului bolnav al lui Putin. Conform legii rusești, dezertarea într-o perioadă de mobilizare se pedepsește cu până la zece ani de închisoare.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...