Sari la conținut

13 ani de la atacurile teroriste din Statele Unite. Barack Obama a participat la o serie de ceremonii, la Washington

Apoi, preşedintele american a mers la Pentagon, unde a fost organizată o ceremonie în memoria celor care au fost ucişi acolo pe 11 septembrie 2001, când 19 terorişti Al-Qaida au deturnat patru avioane de pasageri şi au atacat simboluri economice, militare şi politice ale Americii. 

Pe 11 septembrie 2001, la ora locală 8 şi 46 de minute, zborul numărul 11 al companiei American Airlines, cu 92 de oameni la bord, a lovit turnul nordic al World Trade Center din New York. După 17 minute, un al doilea avion a intrat în cel de-al doilea turn. 

La aproape 400 de kilometri depărtare, un avion a căzut peste clădirea Pentagonului din Washington. În scurt timp, o altă cursă, a cărei țintă finală se presupune că ar fi fost Capitoliul sau Casa Albă, s-a prăbușit în Pennsylvania. Iar la New York a căzut primul turn de la World Trade Center. 

Nu peste mult timp, al doilea turn s-a năruit într-un imens nor de praf şi resturi incandescente. 

În atentatele de pe 11 septembrie 2001 şi-au pierdut viaţa 2.978 de oameni, călători aflaţi în cele patru avioane, angajaţi care îşi începeau ziua de muncă sau pompieri din primele echipe de intervenţie. 2.749 dintre ei au murit la World Trade Center.