Sari la conținut

ARMATELE LUMII. Capacitățile militare ale puterilor mondiale

Conflictul din Ucraina este un astfel de caz în care implicarea Rusiei a atras după sine răspunsul NATO şi al Statelor Unite. Din nou, în Orientul Mijlociu, implicarea Rusiei în criza siriană a adâncit neînţelegerile dintre Moscova şi Occident. Nu în ultimul rând, Statele Unite sunt într-o dispută tot mai aprinsă pentru controlul Mării Chinei de Sud.

Rusia are 766.000 de soldaţi şi 2.485.000 de rezervişti

A doua ţară din lume, după Statele Unite, la capitolul capacitate militară este vechiul şi actualul rival al americanilor: Rusia. După anii de confuzie şi de după destrămarea lagărului comunist, Rusia a început încet, încet să-şi redobândească puterea.

E rezultatul unei campanii susţinute şi, în mare măsură, revanşarde la adresa Vestului, o campanie condusă de preşedintele Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a considerat dintotdeauna căderea URSS-ului drept o mare tragedie istorică şi şi-a propus refacerea fostei puteri şi renaşterea prestigiului Moscovei. Ambiţia fostului agent KGB s-a lovit, însă, de o noua situaţie geopolitică. De felul în care s-au reaşezat piesele pe tabla de şah europeană.

După dispariţia Pactului de la Varşovia, Rusia pierde cordonul de siguranţă din vest. Pentru Moscova, problema s-a complicat mult mai tare când foşti sateliţi sovietici precum Ţările Baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România sau au intrat Bulgaria în Alianţa Nord-Atlantică.

Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse: „Dacă suntem împotriva faptului că democraţia ajunge la graniţele noastre? Prin a aduce democraţia la graniţele noastre înţelegeţi mutarea NATO lângă frontiera noastră? Asta este democraţie? NATO este un bloc militar. Aşa că nu faptul că ajunge democraţia la graniţele noastre este ceea ce ne îngrijorează, mutarea infrastructurii militare la frontiera noastră ne îngrijorează. Cum putem să nu reacţionăm la asta, cum putem să nu ne gândim la asta? Asta este ceea ce ne îngrijorează.”

În plus, amplasarea scutului antirachetă în Polonia şi România avea să fie considerată de către Moscova una dintre cele mai mari ameninţări la adresa siguranţei Rusiei.

Vladimir Putin: „Recent au fost făcute teste ale acestui sistem antirachetă din Europa. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că, în momentele în care dezbăteam acest lucru cu partenerii americani, am avut dreptate. Au fost încercări de a ne duce în eroare pe noi şi întreaga lume. Cu alte cuvinte, am fost înşelaţi. Nu este vorba doar despre ipotetica ameninţare iraniană, care nici nu mai există, este vorba despre încercarea de a înclina balanţa strategică şi încercarea de a schimba alianţele de putere în beneficiul propriu.”

Petru a contracara această nouă realitate geopolitică, Moscova declanşează conflicte sau le întreţine pe aşa-numitele "conflicte îngheţate". Două ar fi motivele: o dată, pentru a bloca reorientarea sateliţilor rămaşi în sfera de influenţă a Rusiei spre alte centre de putere, apoi pentru a-şi asigura influenţa asupra unor regiuni considerate vitale pentru apărarea teritoriului rusesc.

Abhazia, Osetia, Transnistria sunt cele mai cunoscute astfel de conflicte îngheţate. Iar războiul din Ucraina este ultimul şi cel mai important conflict de acest gen. Există o explicaţie clară: Ucraina şi Belarus rămăseseră ultimele avanposturi în calea înaintării NATO pe spre estul Europei.

Conflictul din Ucraina împinge Moscova spre o mişcare riscantă şi în acelaşi timp provocatoare. Rusia anexează Peninsula Crimeea printr-o strategie care pune pe gânduri Vestul. Moscova îşi trimite în Crimeea, dar şi în estul Ucrainei, aşa-numiţii omuleţi verzi, expresie folosită de oficialii NATO şi care le spune aşa soldaţilor ruşi fără însemne care acţionează în aceste regiuni.

O astfel de repliere geopolitică, la care se adaugă şi recenta implicare în teatrul de război din Siria, era imposibilă fără o spectaculoasă reformă a armatei. Lucru pe care Rusia lui Vladimir Putin îl anunţa încă din 2008.

Liderul de la Kremlin anunţă investiţii de aproape 700 de miliarde de dolari pentru modernizarea armatei până în 2020. Prin acest nou pachet de investiţii, Moscova îşi propune, astfel, modernizarea forţelor sale militare în proporţie de 70 la sută până la sfârşitul acestui deceniu.

În plus, pe toată această perioadă, armata rusă ar urma să fie dotată cu 800 de noi avioane, 1.200 de elicoptere, peste 40 de submarine, peste 60 de fregate şi corvete, cel puţin 20 de distrugătoare şi, nu în ultimul rând, şase portavioane.

Nu trebuie să uităm că puterea militară a Rusiei este deja impresionantă. Ea dispune de aproape 800.000 de militari activi şi de aproape 2.500.000 de rezervişti.

În plus, Armata rusă are deja peste 3.400 de avioane, cel puţin 1.000 de elicoptere de luptă, 55 de submarine, aproape 80 de fregate şi corvete, 12 distrugătoare şi un portavion.

Nu în ultimul rând, Rusia dispune de aproximativ 1.700 de focoase nucleare amplasate pe rachete balistice şi în bazele aeriene şi o rezervă de 4.500 de focoase care pot fi oricând puse în funcţiune. Nu în ultimul rând, pentru a contracara un eventual pericol reprezentat de scutul antirachetă din Polonia şi România, Rusia a dezvoltat rachetele Topol-M. Acestea îşi pot schimba traiectoria din mers, în timp real, şi ar putea penetra orice sistem antirachetă.

Bugetul armatei SUA este de aproximativ 600 de miliarde de dolari

Deşi deţine în continuare cea mai puternică armată din lume, Statele Unite resimt din plin concurenţa Rusiei şi a Chinei. Tocmai de aceea, administraţia de la Washington şi-a concentrat puterea militară în plan extern pe două regiuni: Europa şi Asia-Pacific.

Statele Unite deţin, de departe, cea mai puterică armată din lume. E pe locul întâi la aproape orice capitol. buget, dotare, experienţă, răspândire în lume. Bugetul american pentru apărare e undeva la 600 de miliarde de dolari pe an, dintre care aproape 100 de miliarde sunt alocate operaţiunilor externe.

De altfel, Statele Unite sunt prezente militar în aproximativ 150 de ţări. E un lucru imposibil fără o aviaţie şi marină de elită.

America dispune de aproape 14.000 de aparate de zbor, mai mult de o treime sunt avioane de luptă şi peste 6.000 de elicoptere de război.

Marina americană are aproape 500 de nave, dintre care 20 de portavioane, peste 60 de distrugătoare, 10 fregate, dar şi cel puţin 70 de submarine. Statele Unite se pot baza pe aproximativ 1.400.000 de militari activi şi alţi 1.100.000 de rezervişti activi.

Statele Unite dețin şi peste 2.000 de focoase nucleare active și o rezervă de alte aproape 5.000.

Deși se poate spune că Armata Statelor Unite este prezentă în aproape fiecare punct de pe glob, strategia americană de apărare definește anumite puncte de interes major, atât pentru importanța lor geopolitică, dar și pentru cea economico-financiară.

Acest lucru este vizibil dacă luăm în considerare numărul personalului militar detașat în străinătate. De departe, continentul European și regiunea Asia-Pacific dețin supremația. Aceste regiuni conduc detașat cu 65.000 de trupe staționate în diferite țări europene și aproximativ 80.000 în diferite țări din Asia-Pacific.

Revenirea în forță a Rusiei și a Chinei pe scena mondială a determinat Washington-ul să regândească implicarea Americii în aceste două zone de interes major.

Inițial, administrația Obama a reorientat interesul strategic al Statelor Unite spre Asia-Pacific, lăsând într-un relativ con de umbră Europa. Abodarea s-a schimbat radical odată cu războiul din Ucraina. Implicarea Rusiei în acest conflict a determinat Washingtonul să regândească securitatea fostelor țări comuniste și acum membre NATO de pe flancul de est.

Pentru a-și asigura aliații din Europa de Est, Statele Unite au început să detașeze trupe și tehnică militară în această regiune tocmai pentru a preîntâmpina o acțiune similară a Rusiei precum cea din estul Ucrainei.

Apoi, implicarea Rusiei în conflictul din Siria a obligat Washington-ul să se replieze. Acum, ia în calcul să trimită comandouri la sol care să ajute mai ales forțele kurde în lupta împotriva Statului Islamic.

Ashton Carter, secretarul american al Apărării: „Schimbările pe care le vom implementa pot fi rezumate sub denumirea de "Cei trei R" - Rakka, Ramadi şi raiduri. Nu vom da înapoi când va fi cazul să ne susţinem aliaţii capabili de atacuri prin surprindere împotriva Statului Islamic sau să întreprindem chiar noi, în mod direct, astfel de misiuni fie prin raiduri aeriene, fie prin acţiuni terestre.”

Pe de altă parte, reluarea ofensivei de către talibani în Afganistan a determinat administrația Obama să anâne retragerea trupelor americane cu un an.

Barack Obama: „Am decis să menţin actuala noastră prezenţă militară de 9.800 de soldaţi în Afganistan, pe tot parcursul anului viitor. Am hotărât ca, în loc să reducem la o cotă normală, până la sfârşitul anului 2016, prezenţa trupelor în cadrul ambasadei din Kabul, să menţinem 5.500 de soldaţi.”

Nu în ultimul rând, revenirea în forță a Chinei pe scena mondială și pretențiile acesteia de a controla zona Pacificului de Vest a determinat administrația Obama să-și refocalizeze interesul asupra acestei regiuni. Incursiunile recente ale navelor americane de război, dar și ale avioanelor militare în Marea Chinei de Sud, o zonă pe care Beijingul o revendică, creează tot mai multe tensiuni între Statele Unite și China. 

China vrea să depășească Statele Unite în 20 de ani

A treia capacitate militară a lumii, China, nu vrea să piardă nici un centimetru de teren în această cursă a înarmării. Tocmai pentru a contracara influenţa americanilor în vestul Pacificului, Beijingul a investit masiv în armată. Are al doilea buget dedicat cheltuielilor militare după Statele Unite şi conduce net la nivelul numărului de soldaţi. 

Potrivit unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice, la actualul ritm de dezvoltare a armatei sale, China ar urma să ajungă din urmă capacitățile militare ale Statelor Unite în următorii 15-20 de ani.

Observația reflectă, de fapt, ritmul de dezvoltare a economiei Chinei, care a reușit deja să ajungă la un Produs Intern Brut mai mare decât cel al Statelor Unite.

Pe de altă parte, studiul reflectă ambițiile de mare putere ale Beijingului, care într-un prim pas vrea să devină principalul actor în zona Pacificului de Vest, pentru ca mai apoi să-şi extindă influența la scară planetară. Din punct de vedere militar, drumul nu e nici scurt, nici uşor, dar regimul comunist pare hotărât să-l străbată până la capăt.

Costurile militare pentru Armata de Eliberare a Poporului, așa cum este numită Armata chineză, au crescut deja cu 10 la sută în fiecare an. Asta din 2000 și până acum. Iar bugetul pentru apărare a ajuns la aproximativ 140 de miliarde de dolari, al doilea din lume după Statele Unite.

Raportat la mărimea populației sale, China are cea mai mare armată din lume, cu 2.300.000 de trupe active și tot atâtea trupe în rezervă. Și, în ciuda faptului că armata este obligatorie pentru chinezi, statul nu a fost nevoit să impună regula datorită numărului mare de voluntari.

Cu aproape 9.000 de tancuri și aproape 5.000 mii de vehicule blindate, China este pe de altă parte una dintre cele mai bine dotate armate terestre din lume.

De altfel, strategia Beijingului s-a concentrat în mod tradițional pe lupta la sol, ținând cont de istoria din ultimii 100 de ani a Chinei care a fost martora invaziei japoneze și a războiului civil dintre naționaliști și comuniști în prima parte a secolului XX.

Din anii 90, însă, China începe să se orienteze tot mai mult spre dezvoltarea aviației și a marinei. Principala rațiune a acestei noi orientări ține tot de o logică terestră. Beijingul resimte influența necontestată a Statelor Unite în Pacific drept o amenințare directă la adresa teritoriului său. Astfel încât a început o dotare a armatei cu avioane de luptă ruseşti tip Suhoi și o nouă serie de rachete de croazieră cu rază medie de acțiune. În principiu, acestea ar putea neutraliza amenințarea americană din zona Pacificului de Vest.

În plus, China dispune deja de aproape 1.400 de avioane de luptă, peste 1.000 de elicoptere, de aproape 700 de nave militare, dintre care un portavion, de aproape 50 de frigate, 25 de distrugătoare, cel puțin 20 de corvete și aproape 70 de submarine.

Mai mult decât toate acestea la un loc, China este cea de-a patra putere nucleară a lumii după Rusia, Statele Unite și Franța. Potrivit ultimelor date, ea deține aproximativ 260 de focoase nucleare.

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără investiții masive în dotarea armatei, pe care China vrea să o înzestreze în următorii ani cu alte două portavioane care să poată contracara prezența militară a Statelor Unite mai ales în regiunea Mării Chinei de Sud.

În vreme ce China consideră că această zonă ține de stricta ei influență, Statele Unite susțin că marea face parte din apele internaționale, unde poate avea acces orice navă.

Prin Marea Chinei de Sud trec multe rute comerciale. Potrivit convenţiilor internaţionale, zonele economice sunt împărţite acum de China, Filipine, Malaezia, Brunei, Indonezia şi Vietnam. Cu toate acestea, China revendică aproape toate insulele din această Mare, chiar dacă ele sunt mai apropiate de ţărmurile altor state.

În Marea Chinei de Sud sunt zeci de insule nelocuite şi de recife. Potrivit imaginilor din satelit ale armatei americane, multe dintre insule şi chiar unele recife şi bancuri de nisip au fost transformate de China în doar câteva luni, în baze militare.

Autorităţile de la Beijing au afirmat că aceste insule pot fi locuite, iar civilii de acolo trebuie să fie apăraţi de armată. Așa se face ca pe insulele pustii au apărut piste pentru avioane.

Atitudinea Chinei nu este deloc greu de explicat, dacă avem în vedere că traficul comercial prin Marea Chinei de Sud este de cel puţin 90 de miliarde de dolari. 

NATO înclină balanța. Alianța are un buget de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari

 

Puse în faţa uriaşei capacităţi militare a Statelor Unite, Rusia şi China au încercat nu o dată să formeze o alianţă care să încline balanţa de forţe. Totuşi, chiar dacă ar reuşi să facă acest lucru într-un viitor ipotetic, cu greu ar putea să egaleze forţa Alianţei Nord-Atlantice, care adună 28 de ţări. Printre ele, şi cele mai dezvoltate state de pe planetă.

NATO este cea mai mare alianţă militară din lume şi din istorie. Din ea fac parte 28 de ţări, în frunte cu Statele Unite, care asigură în jur de 70 la sută din bugetul alianţei. Iar acesta este impresionant. Potrivit datelor oficiale, cheltuielile pentru apărare ale NATO s-au ridicat, în 2013, la aproximativ 1.000 de miliarde de dolari.

Acestea nu sunt singurele cifre impresionante. Totalul trupelor NATO se ridică la aproximativ 3.600.000 de soldaţi. Alianţa dispune, de asemenea, de 7.500 de tancuri, aproape 6.000 de avioane de luptă şi peste 5.000 de arme nucleare.

În cazul unui conflict, Alianţa poate dispune de participarea sporită a tuturor membrilor săi. De altfel, acesta este şi fundamentul alianţei create în 1949 prin Tratatul Atlanticului de Nord: orice ţară membră să intervină în apărarea altei ţări membre dacă este atacată de un inamic extern. Acesta este subiectul celebrului Articol 5 din Tratat pe care liderii NATO se gândesc să-l actualizeze în urma implicării neconvenţionale a Rusiei în conflictul din Ucraina.

De altfel, războiul din această ţară a marcat un moment de răscruce în istoria postcomunistă a Alianţei. După integrarea fostelor ţări comuniste din Estul Europei în NATO, Alianţa se vede acum nevoită să le şi apere în cazul unui conflict cu Rusia, fie acesta şi neconvenţional.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Vom lua noi măsuri pentru a consolida apărarea colectivă cu scopul de a răspunde provocărilor mai rapid şi mai eficient. Întâi de toate, vom decide să suplimentăm capacităţile şi puterea forţei de răspuns a NATO.”

Astfel, liderii NATO au hotărât să creeze o forţă de reacţie rapidă numită "Vârful de lance" formată din 5.000 de soldaţi, care pot interveni în 48 de ore.

De asemenea, s-a decis alcătuirea unei alte forţe, mai cuprinzătoare, de 30.000 de soldaţi, care pot fi detaşaţi oricând în cazul unui conflict.

Aliaţii au stabilit şi formarea a șase centre de comandă pe flancul de est, în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Bulgaria. Nu numai atât, dar miniştrii Apărării din NATO au elaborat o procedură simplificată de luare a deciziilor politice în cazul în care se impune folosirea vârfului de lance.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „În est vedem o Rusie tot mai categorică, responsabilă de acţiuni agresive în Ucraina, iar în sud vedem dezordine şi extremism. Când lumea se schimbă, NATO trebuie să se adapteze noului mediu de securitate, pentru a ne asigura că putem apăra toţi aliaţii împotriva oricărui pericol. Deja punem în aplicare cele mai puternice măsuri pentru apărarea colectivă a NATO de la sfârşitul Războiului Rece, prin mărirea Forţei de Răspuns a NATO.”

Pe de altă parte, ascensiunea Statului Islamic în Siria şi Irak a determinat Alianţa să regândească importanţa Turciei în concertul NATO.

Aşezată pe două continente, cu 97% din teritoriu în Asia şi 3% în Europa, Turcia controlează strâmtorile Bosfor şi Dardanele, care leagă Marea Neagră de Marea Mediterană. Tocmai pentru că are o poziţie excelentă pentru a ţine sub observaţie situaţia din Orientul Mijlociu, NATO are un comandament la Izmir, în timp ce americanii au acces la o bază militară extrem de importantă, la Incirlik.

La poziţia geografică se adaugă forţa militară a Turciei, a doua din NATO după Statele Unite. La o populaţie de aproape 78 de milioane de locuitori, forţele armate numără în total peste un milion de militari şi rezervişti.

Marina militară turcă are peste 200 de nave, iar forţele aeriene aproximativ 250 de aparate de zbor. Iar Turcia este una dintre cele cinci ţări NATO în care alianţa a detaşat arsenal nuclear. Astfel, Turcia dispune de aproximativ 90 de bombe nucleare.

Actuala putere militară a Rusiei

3.429 de avioane

1.120 de elicoptere

55 de submarine

4 fregate

74 de corvete

12 distrugătoare

1 portavion

Armamentul pe care Rusia îl va achiziţiona până în 2020

800 de avioane de luptă

1.200 de elicoptere

44 de submarine

36 de fregate

28 de corvete

24 de distrugătoare

6 portavioane

Capacitatea militară a SUA

Total aparate de zbor: 13.892

Total avioane de luptă: 5.004

Avioane de transport: 5.366

Total elicoptere: 7.116

Portavioane: 20

Distrugătoare: 62

Fregate: 10

Submarine: 72

Capacitatea militară a Chinei

Avioane de luptă: 2.377

Total elicoptere: 1.104

Portavioane: 1

Fregate: 47

Distrugătoare: 25

Corvete: 23

Submarine: 67

Capacitatea militară a NATO

3.600.000 de soldaţi

7.500 de tancuri

5.900 de avioane de luptă

5.300 de arme nucleare