Sari la conținut

Atena vânează conturile grecilor din Elveția

Cabinetul de la Atena a propus oficialilor de la Berna un acord de amnistie fiscală. În urma acestei înţelegeri, grecii care şi-au ascuns banii de fiscul grecesc în conturi din Elveţia vor fi obligaţi să plătească statului grec o taxă fixă de 21 la sută, indiferent de suma depusă.

Grecii ar avea în conturi între două şi 200 de miliarde de euro, potrivit diverselor estimări citate de „NZZ am Sonntag”.

Dacă Berna va accepta propunerea grecilor, guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras ar putea primi în jur de 40 de miliarde de euro, bani ce i-ar permite Greciei să rămână pe linia de plutire.