Sari la conținut

Atentat de proporții în cartierul diplomatic din Kabul. Precizările MAE

Zeci de persoane au fost ucise şi câteva sute au fost rănite miercuri dimineaţă în Kabul, după ce o bombă a zguduit cartierul diplomatic al capitalei afgane.

ACTUALIZARE 18.10: Guvernul afgan a revizuit la peste 90 de morţi şi peste 400 de răniţi bilanţul atentatului sinucigaş de miercuri de la Kabul, potrivit ITV News, citat de News.ro.

ACTUALIZARE 14.00: „Ambasada României la Kabul a comunicat că, din informațiile disponibile până la acest moment, nu există victime în rândul cetățenilor români prezenți în capitala afgană”, se arată într-un comunicat al MAE.

„Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atentatul terorist comis în dimineața zilei de astăzi, 31 mai 2017, în apropierea Ambasadei Germaniei din Kabul, Republica Islamică Afganistan, soldat cu numeroase pierderi de vieți omenești și peste 300 de răniți”, se mai spune în textul citat.

Bomba de mare putere a fost ascunsă într-o cisternă pentru dejecții și detonată în apropiere de intrarea - fortificată - a Ambasadei Germaniei la Kabul. A explodat la o oră de vârf, în centrul capitalei afgane, și a făcute sute de victime. Câteva dintre clădirile învecinate, ce adăposteau diverse ambasade occidentale, au fost avariate, însă marea majoritate a victimelor sunt civili afgani. Potrivit unui bilanț încă provizoriu, sunt cel puțin 80 de morți și peste 350 de răniți.  

Imaginile de la fața locului înfățișează rămășițe încă arzânde, ziduri prăbușite, mașini distruse cu oameni morți sau răniți înăuntru. 

Berlinul a anunțat că un gardian - afgan - de la ambasadă a fost ucis și sunt câțiva răniți în rândul personalului de la misiunea diplomatică. Geamurile clădirii s-au făcut țăndări.

Totuși, nu e clar care a fost ținta atacului. Poliția afgană crede că nu reprezentanța diplomatică a Germaniei ar fi fost vizată, în condițiile în care și Palatul Prezidențial se află în apropiere. A fost învăluit, de altfel, de norii deși de fum negru degajat după explozie. Forțele afgane de securitate ar fi împiedicat accesul camionului în Zona Verde - cartierul aflat sub pază puternică, unde se află inclusiv sediul misiunii NATO din Afganistan. 

Deflagrația, care a spart geamuri și a zguduit case pe o distanță de câteva sute de metri, a fost neobișnuit de puternică. Mulți au crezut că e cutremur.

Și ambasadele Franței, Chinei și Turciei au avut de suferit.

Germania a anunțat că suspendă în următoarele zile zborurile către Afganistan prin care deporta solicitanți de azil refuzați.

La spitale au loc adevărate scene haotice. Sunt luate cu asalt de oameni care încearcă să afle dacă printre răniții sau morții aduși sunt și apropiații lor. Unele victime sunt desfigurate și nu pot fi recunoscute cu ușurință, scriu agențiile internaționale de presă.

Cine a comis atentatul?

Și totuși, până miercuri după-amiază, nimeni nu revendicase atentatul. Talibanii și-au declinat orice responsabilitate, subliniind că ei nu vizează civili. Bănuielile se îndreaptă către gruparea Stat Islamic, care în martie a revendicat un atentat asupra unui spital militar, soldat cu 50 de morți. Nici pista al-Qaida nu poate fi exclusă, deși în ultima vreme a fost mai puțin activă.

Atentatul - unul dintre cele mai grave din ultimii ani - pune și mai multă presiune asupra guvernului fragil al președintelui Ashraf Ghani, care se confruntă cu tot mai multe critici în privința inabilității sale de a controla mișcările insurgente și a de a furniza securitate cetățenilor afgani. 

După ce marea parte a trupelor internaționale s-au retras din Afganistan la sfârșitul anului 2014, talibanii au câștigat tot mai multă influență și controlează acum în jur de 40 la sută din teritoriul țării. 

Pe de altă parte, președintele Donald Trump ar urma să ia o decizie în privința unei recomandări de a trimite între 3.000 și 5.000 de soldați suplimentari care să consolideze trupele NATO ce asigură antrenarea forțelor afgane, precum și misiunea SUA de contraterorism. Comandantul SUA în Afganistan, generalul John Nicholson, a declarat anul acesta, la o audiere în Congres, că mai are nevoie de câteva mii de soldați pentru a ajuta forțele afgane să depășească „blocajul” cu talibanii. 

ACTUALIZARE 12:30 Patru jurnalişti BBC au fost răniţi, iar şoferul lor afgan a fost ucis în atacul sinucigaş de miercuri dimineaţă, de la Kabul, soldat cu cel puţin 80 de morţi şi 350 de răniţi, a anunţat corporaţia britanică, potrivit News.ro.

Şoferul avea aproape 40 de ani şi era tată.

Rănile jurnaliştilor nu sunt grave, iar vieţile lor nu sunt în pericol.

Nicio grupare nu a revendicat deocamdată atacul, iar talibanii au respins orice implicare.

ACTUALIZARE 11:45 Atentatul s-ar fi soldat cu 100 de morți și circa 400 de răniți, potrivit unor surse neoficiale. Pe de altă parte, Germania a anunțat că are răniți în rândul personalului său diplomatic.

ACTUALIZARE 10:15 Sunt 80 de morți și în jur de 350 de răniți, potrivit celui mai nou bilanț de la Kabul, furnizat de BBC. Este unul dintre cele mai grave atentate comise în Afganistan în ultima perioadă.

Explozia a avut loc la ora locala 8:22, 6:22 ora României, lângă Ambasada Germaniei.

Jurnaliştii aflaţi în capitala Afganistanului au relatat că fost detonată o autocisternă plină cu explozibili.

În apropiere locului unde a avut loc deflagraţia se mai află, printre altele, ambasadele Statelor Unite, Marii Britanii, Canadei, Palatul Prezidenţial şi sediul misiunii NATO.

Printre răniţi se numără şi doi angajaţi ai misiunii diplomatice japoneze, au confirmat oficialii de la Tokyo.

NATO încă încearcă să ia legătura cu tot personalul său din Kabul, se arată într-un comunicat al alianţei, în timp ce Germania a anunţat că deocamdată nu ştie dacă vreun diplomat de-al său se află printre victime.

Nici Franţa nu ştie dacă perintre victime se află vreun cetăţean francez, dar anunţă că ambasada sa a fost avariată în urma deflagraţiei.

Deocamdată, atentatul nu a fost revendicat. Purtătorul de cuvânt al talibanilor, citat de Reuters, a spus că încă adună informaţii despre explozie şi că nu comentează.

Musulmanii sunt în luna sfântă a Ramadanului, o perioadă când grupările teroriste intensifică atentatele.

În prezent, în Afganistan mai sunt 10 mii de soldaţi străini, care antrenează trupele afgane şi participă la operaţiuni antiteroriste.

Ambasada României la Kabul se află la aproximativ 7 kilometri de Ambasada Germaniei, zona unde a avut loc explozia.


ACTUALIZARE 9:40 Potrivit agenției Reuters, Ambasada Franței la Kabul a fost avariată, dar încă nu se știe dacă sunt victime în rândul personalului. 

Este neclar, de asemenea, potrivit Reuters, dacă există victime în rândul personalului diplomatic de la Ambasada Germaniei.

Atentatul s-a produs la o oră de vârf, iar zona, unde se află reprezentanțe diplomatice și clădiri guvernamentale, era extrem de aglomerată.

ACTUALIZARE 8:15. Sunt cel puțin 15 morți și 300 de răniți, conform unui nou bilaț furnizat de un oficial din Ministerul Sănătății, citat de Reuters. 

ACTUALIZARE 9:00 Sunt cel puțin nouă morți și 90 de răniți, potrivit unui bilanț anunțat de Ministerul Sănătății de la Kabul, citat de Reuters. Autoritățile avertizează că bilanțul victimelor ar putea crește. Explozia a fost uriașă.

Explozia a avut loc în apropierea Ambasadei germane, scrie presa locală. În apropiere se mai află ambasadele Statelor Unite, Marii Britanii, Canadei, Palatul Prezidenţial şi sediul misiunii NATO. Jurnaliştii spun că a fost vorba de o maşină-capcană.

Poliţia afgană, citată de Reuters, a spus că sunt peste 60 de răniți și încă nu se cunoaște încă numărul exact al persoanelor decedate.

Musulmanii sunt în luna Ramadanului, o perioadă când numeroase grupări teroriste comit atentate.