Sari la conținut

Avion prăbuşit în Columbia | Niciun sistem electric nu funcţiona

Detalii incredibile ies la iveală în cazul tragediei aviatice de ieri din Columbia, unde au murit 71 de oameni, majoritatea fotbalişti ce urmau să joace o finală de cupă. Niciun sistem electric nu funcţiona când s-a prăbuşit avionul, spun anchetatorii. Doar şase oameni au reuşit să supravieţuiască. Alţi patru oameni sunt în viaţă doar pentru că au ratat îmbarcarea, dar asta nu înseamnă că sunt ocoliţi de coşmaruri.

Alejandro Martinuccio, fotbalist la formaţia Chapecoense: „E foarte greu să mă gândesc că aş fi putut fi acolo, greu, e dincolo de înţelegerea mea”.

Un fotbalist care nu s-a urcat în avion pentru că era accidentat încă nu înţelege cum ghinionul i s-a transformat în norocul vieţii. Îşi plânge însă colegii, la fel ca rudele şi prietenii celor din aeronava care s-a zdrobit de munte cu 30 de kilometri înainte de aterizare.

Mii de oameni s-au adunat la stadionul echipei favorite. Iubita unuia dintre jucători revede obsedant ultimele ultimele minute din viaţa tânărului mort în accident.

Prietena unuia dintre fotbalişti: „Nu-mi vine să cred...a vorbit cu mine la telefon, m-a sunat chiar înainte de îmbarcare, iar apoi nu am mai auzit nimic de el”.

La locul tragediei, epava avionului a fost păzită toată noaptea de soldaţi. Pe lângă anchetatorii locali sunt aşteptaţi experţi din Brazilia, Bolivia şi Marea Britanie. Primele constatări sunt îngrozitoare.

Alfredo Bocanegra, directorul Agenţiei pentru Aviaţie Civilă din Columbia: „Toate sistemele electrice ale avionului erau defecte în momentul prăbuşirii”.

Cutiile negre ale avionului au fost găsite şi descifrarea datelor din ele va arăta de ce au murit cei 71 de oameni.