Sari la conținut

Avionul dispărut. Rudele pasagerilor au fost anunțate prin SMS că nu există supraviețuitori

Aeronava s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, dar locul unde se află epava nu este cunoscut deocamdată. Şocant este modul în care au ales autorităţile să anunţe rudele - vestea morţii celor dragi le-a fost comunicată printr-un SMS.

„Cu adâncă tristeţe şi regret trebuie să vă informez că potrivit ultimelor informaţii, zborul MH 370 s-a încheiat în sudul Oceanului Indian. MH 370 a zburat de-a lungul coridorului sudic, iar ultima sa poziţie a fost în mijlocul Oceanului Indian, la vest de Perth. Aceasta este o locaţie izolată, departe de orice loc de aterizare”, a explicat Najib Razak, premierul Malaeziei.

Vestea morţii pasagerilor a venit printr-un SMS. Mesajul a fost transmis familiilor celor 239 de victime înainte de conferinţa de presă, lucru care nu a făcut decât să le amplifice suferinţa. Oamenii au izbucnit în plâns, iar unii au leşinat şi au avut nevoie de ajutorul medicilor.

A fost finalul unor săptămâni extrem de grele, în care nimeni nu le-a putut explica ce s-a întâmplat cu cei dragi.

Întrebarea la care se caută acum răspuns este cum a ajuns avionul la mii de kilometri distanţă de locul în care a fost depistat ultima oară de radare. Mai multe ipoteze sunt luate în calcul. Una dintre ele este că pilotul ar fi deturnat aeronava în semn de protest faţă de arestarea unui lider al opoziţiei din Malaezia. Nici ideea unui atac terorist nu este exclusă, în timp ce oficialii analizează şi posibilitatea ca un incendiu să fi izbucnit în cabina piloţilor.

Cei mai mulţi dintre pasageri erau cetăţeni chinezi, dar la bord se aflau şi malaezieni, australieni, neo-zeelandezi, taiwanezi, americani şi francezi.

Cum au decurs căutările

Imediat după dispariţia avionului de pe radare, autorităţile malaeziene au început să-l caute în Marea Chinei de Sud, în largul Vietnamului. Dar n-au găsit nicio urmă care să indice prăbuşirea aeronavei în zonă.

Câteva zile mai tâziu, oficialii din Kuala Lumpur au fost informaţi că un radar militar a înregistrat avionul făcând cale întoarce şi traversând teritoriul Maleziei spre vest, spre strâmtoarea Malacca. Nici aici nu i-au dat de urmă.

A fost momentul în care autorităţile au extins zona de căutări pornind de la premisa că aeronava a mai zburat încă șapte ore de la momentul dispariţiei. Au fost stabilite două coridoare, la nord şi la sud de Malaezia, care acopereau o suprafaţă uriaşă: din Marea Chinei de Sud, până în Maldive şi din Kazakhstan până în largul Australiei.

În ultimele zile, mai multe obiecte neidentificate au fost detectate plutind în sudul Oceanului Indian, la aproximativ 2.500 de kilometri vest de coastele Australiei. După ce au analizat imaginile primite de sateliţi, autorităţile maleziene au stabilit că acestea sunt resturile avionului Boeing 777.