Ca să-și scape familia de chinuri, un român din Italia s-a încuiat în mașină și și-a dat foc. Era dependent de jocurile de noroc

Data actualizării: Data publicării:
barbat in fata unor panouri intr-o sala de pariuri
Un român din Italia, dependent de jocurile de noroc, s-a sinucis într-un mod șocant FOTO: Getty Images

De disperare și pentru a-și scăpa familia de povara care devenise, un român din Italia, dependent de jocurile de noroc, s-a sinucis într-un mod șocant. La sfârșitul săptămânii trecute, bărbatul de 43 de ani s-a încuiat în mașina proprie, după care și-a dat foc.

Gheorghe P. era muncitor în construcție stabilit în Agliano Terme, provincia Asti. De ani se zile era dependent de jocurile de noroc și din cauza viciului și-a pus de multe ori familia - soția și cei doi copii adolescenți - în situații neplăcute. Avea nenumărate probleme acasă, dar pur și simplu nu se putea opri. Luna aceasta, Gheorghe și-a pariat tot salariul. De disperare, a luat decizia de a-și pune capăt zilelor, relatează La Repubblica.

Vineri, bărbatul a plecat de acasă, după care și-a sunat soția și, potrivit sursei citate, i-ar fi dat de înțeles că vrea să se sinucidă. Alarmată, femeia a sunat la carabinieri, dar se pare că era deja tardiv.

Imediat după ce a vorbit la telefon cu soția lui, bărbatul și-a stropit mașina cu benzină, s-a încuiat în ea și și-a dat foc. Incendiul a fost sesizat repede de trecători, care au sunat la pompierii. Deși s-a intervenit repede, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Ulterior, în timpul anchetei, soția bărbatului a confirmat că acesta se lupta cu dependența de jocurile de noroc de mulți ani și de o bună bucată de vreme era tot mai măcinat de acest lucru.

La Repubblica spune, citând surse oficiale, că în Piemont, regiunea din care face parte și localitatea în care era sabilit românul, peste 50.000 de oameni suferă de dependență de jocurile de noroc, iar fenomenul este în creștere.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri