Cadavrul unei turiste britanice a fost descoperit plutind pe apă, în Cambodgia. Condițiile misterioase în care a dispărut fata

Data publicării:
amelia turista cambodgia

Cadavrul unei turiste britanice, care era dată dispărută de o săptămână, a fost descoperit pe apă, potrivit poliției din Cambodgia.

Amelia Bambridge, în vârstă de 21 de ani, a fost văzută ultima oară la o petrecere pe insula Koh Rong, săptămâna trecută, potrivit BBC.

Cadavrul ei a fost descoperit, plutind pe apă, la 48 de kilometri de țărm.

Tânăra a fost dată dispărută, după ce nu a mai venit la hostelul unde era cazată, pentru a face check-outul.

Fata a participat la o petrecere privată pe insulă înainte, iar ultima oară a fost văzută la ora locală 03:00.

Polițiștii i-au găsit a doua zi rucsacul, cu telefonul și cardurile bancare, pe insulă.

În jur de 150 e persoane, între care mulți voluntari, au căutat-o pe fată în zonă. Tatăl și fratele fetei au zburat a doua zi în Cambodgia pentru a participa la căutarea ei.

Șase angajați ai unui restaurant pe care îl vizitase fata au fost interogați de polițiști, însă aceștia au fost eliberați la scurt timp din lipsă de probe. Alți turiști spun că aceștia s-ar fi purtat urât cu femeile care călcau pragul localului.

Polițiștii continuă ancheta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita