Cât ne costă poluarea

Data publicării:
Poluare-1

Grupul celor 34 de ţări avansate economic ale lumii, în care sunt incluse majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, suportă costuri de 1.200 de miliarde de euro din cauza poluării, potrivit studiului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Luând în calcul şi două mari state emergente, India şi China, care poluează foarte mult, se ajunge la o notă de plată uriaşă, de 2.600 de mii de miliarde. Sunt bani cheltuiţi din cauza efectelor negative ale poluării asupra sănătăţii.

Transportul rutier generează 50% din costurile totale, un procent care este valabil şi pentru statele membre ale Uniunii Europene. O mare parte din vină o poartă apetenţa europeană pentru motoarele diesel, care sunt mult mai poluante decât cele care funcţionează cu benzină.

Uniunea Europeană a impus norme de poluare, însă piaţa motoarelor diesel este în continuă creştere. În Europa Occidentală, dieselul are peste jumătate din piaţă. În Statele Unite şi în Japonia, procentul maşinilor diesel este mult mai redus, undeva la 10% .

OCDE estimează că preţul plătit acum în contul poluării nu are decât să crească în lipsa unor măsuri drastice de limitare a emisiilor nocive în mediul înconjurător. Problema este că există deja limitări ale emisiilor, dar ele nu ţin pasul cu numărul tot mai mare de maşini care apar pe şosele.

Se estimează că, în 2012, aproximativ 3,7 milioane de oameni din întreaga lume au murit din cauza bolilor cauzate de poluare. China a înregistrat cel mai mare număr de decese - aproape 1,3 milioane, urmată de India, cu 700 de mii şi Statele Unte, cu aproape 500 de mii. Dintre ţările europene, Germania şi Italia înregistrează cele mai multe decese din cauza poluării.

Problema aerului tot mai impur este abordată diferit. Ţările bogate încearcă să reducă emisiile dăunătoare prin reglementări mai dure, dar statele sărace văd în industria poluantă o şansă de creştere economică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri