Cazul violului din India care a șocat o lume întreagă a ajuns la final. Cei 6 vinovați și-au aflat sentințele

Data actualizării: Data publicării:
protest india
Foto: Hepta

Șase dintre cei opt bărbați acuzați că au torturat și violat în grup o fetiță de opt ani din India au fost găsiți vinovați de către o instanță de judecată rapidă. Cazul a șocat India și a declanșat noi proteste în care activiștii au cerut legi mult mai aspre pentru cei care comit astfel de fapte atroce, relatează BBC News.

UPDATE: Instanța a pronunțat sentințele: trei bărbați au fost condamnați la închisoare pe viață. Alți trei ofițeri de poliție au fost găsiți vinovați pentru distrugerea dovezilor și au fost condamnați la câte cinci ani de închisoare cu executare.


Fetița de opt ani făcea parte dintr-un trib musulman de nomazi. Trupul ei neînsuflețit a fost descoperit într-o pădure de lângă orașul Kathua, în ianuarie 2018.

Cazul a stârnit valuri de furie și revoltă, atunci când mai multe grupuri hinduse și avocați au protestat față de arestarea celor opt bărbați. Pe de altă parte, cazul a stârnit și noi proteste față de violurile din India și hărțuirea la care sunt supuse femeilor, iar în urma manifestațiilor a fost adoptată o nouă lege care permite condamnarea la moarte a celor care sunt condamnați pentru violarea unui copil sub vârsta de 12 ani.

Indignarea oamenilor a crescut după ce la protestele pentru susținerea acuzaților au participat și doi miniștri indieni, ale căror comunități au fost implicate în dispute teritoriale cu tribul nomad din care făcea parte copila.

Toți suspecții și-au susținut nevinovăția. Unul dintre ei - fiul unuia dintre cei condamnați - a fost achitat.

Printre cei opt acuzați se numără un oficial guvernamental ieșit la pensie, patru polițiști și un minor, care va fi judecat separat, potrivit legii din India, așadar în fața instanței au ajuns șapte acuzați.

Mama fetiței a cerut aplicarea pedepsei cu moartea pentru doi dintre cei condamnați - fostul oficial guvernamental Sanji Ram și polițistul Deepak Khajuria - susținând că aceștia au fost cei care au organizat atacul brutal asupra fetiței.

După ce a anunțat că i-a găsit vinovați pe șase dintre cei șapte, instanța a declarat că aceștia își vor afla sentințele în cursul zilei de luni.

Anchetatorii susțin că cei opt acuzați au torturat-o și violat-o în grup pe fetiță pentru că aceștia voiau să terorizeze tribul nomad Gujjars și să îi facă să plece din zonă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...