Ce pedepse primesc demnitarii chinezi condamnați pentru corupție

Data publicării:
foto steag china

Fostul lider al regiunii autonome chineze Xinjiang, Nur Bekri, cândva unul dintre uigurii de rang înalt în aparatul regimului chinez, a fost condamnat luni la închisoare pe viaţă pentru corupţie, a anunţat Curtea Supremă din China, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit presei oficiale, el a recunoscut în iulie că a acceptat peste 10 milioane de euro mită în decurs de douăzeci de ani.

În această perioadă, Nur Bekri a petrecut cea mai mare parte a carierei sale în Xinjiang, o regiune vastă din nord-vestul Chinei care a fost afectată de tensiuni dintre majoritatea musulmană uigură şi minoritatea han.

Până la un milion de persoane s-ar afla deţinute în centre de reeducare, potrivit organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului. Beijingul neagă această cifră şi susţine că este vorba de ''centre de formare profesională'' împotriva radicalizării islamiste.

Nur Bekri, în vârstă de 58 de ani, s-a aflat aproape şapte ani (2008-2014) la conducerea regiunii Xinjiang.

La acea vreme, această regiune era afectată de violenţe interetnice, în special de revolte în care au fost ucise aproape 200 de persoane în capitala regională, Urumqi, în 2009. În acea perioadă, el a promis că va controla violenţa ''cu o mână de fier''.

Ulterior, el a condus Administraţia Naţională a Energiei între 2014 şi 2018 şi a fost director adjunct al puternicei Agenţii chineze de planificare (NDRC). Arestarea sa a fost anunţată în aprilie.

Nur Bekri este unul dintre oficialii chinezi cu cel mai înalt rang condamnat în campania anticorupţie a preşedintelui Xi Jinping de la venirea acestuia la putere, la sfârşitul anului 2012.

Aproximativ 1,5 milioane de membri ai regimului comunist chinez au primit diverse sancţiuni în cadrul acestei campanii, suspectată de unii experţi că vizează cu prioritate opozanţi politici interni ai preşedintelui chinez.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...