Sari la conținut

Cel puţin trei persoane au fost ucise în China de către atacatori înarmaţi cu cuţite

Trei persoane sunt moarte”, a declarat telefonic pentru AFP un oficial din oraşul Changsha, capitala provinciei Hunan (centru), adăugând că poate să dea asigurări că „nu este vorba despre un atac terorist. S-a întâmplat într-o încăierare, într-o piaţă”.

Agenţia oficială China Nouă scrie că un grup de atacatori a atacat civili, lăsând trei cadavre în urmă, potrivit Mediafax.

Potrivit unui post de radio din Hunan, unul dintre atacatori este proprietarul unei brutării şi s-a luat la ceartă cu femeie în vârstă de 80 de ani, pe care a înjunghiat-o mortal în stradă.

Cotidianul din Hunan relatează, citând un martor, că un tânăr s-a certat cu alt tânăr şi l-a înjunghiat cu un cuţit de bucătărie, după care a rănit cinci trecători.

În fotografii postate online, a căror autenticitate nu a fost confirmată, apar trei cadavre de bărbaţi, pline de sânge, pe stradă, în jurul cărora se află poliţişti şi trecători.

Incidentul are loc după ce, la începutul lui martie, a avut loc un masacru, în care au fost ucise 29 de persoane, la Gara din Kunming, în sud-vestul Chinei. Atacul a fost atribuit de către autorităţi unor separatişti din zona Xinjiang (nord-vest), în care locuieşte minoritatea uigură, musulmană şi turcofonă.

Cinci atacatori au pătruns în Gara din Kunming şi au înjunghiat toate persoanele pe care le-au întâlnit în drum, potrivit unor supravieţuitori citaţi de presa chineză.

Patru dintre ei au fost împuşcaţi de către poliţie, iar o femeie, rănită, a fost arestată la locul atacului. Alţi trei suspecţi au fost arestaţi ulterior.