China are un nou ambasador în SUA. Beijingul a trimis un "luptător lup" la Washington

Data publicării:
ambasadorul Qin Gang (centru), cu masca pe figura, la sosirea pe aeroportul JFK din New York.
Qin Gang (centru), la sosirea pe aeroportul JFK din New York. Foto: china-embassy.org

China a trimis la Washington un ambasador cunoscut pentru intransigenţa sa, într-un moment în care relaţiile dintre primele două puteri mondiale sunt "în impas", potrivit diplomaţiei chineze. Qin Gang face parte din categoria "luptătorilor lupi", diplomaţi cunoscuţi pentru stilul lor agresiv faţă de ţările occidentale.

Qin Gang, a cărui numire nu a fost confirmată din sursă oficială în pofida numeroaselor zvonuri, a sosit miercuri pe aeroportul JFK din New York, a anunţat ambasada Chinei la Washington, difuzând fotografii ale noului ambasador purtând o mască cu un steag roşu ieşit în evidenţă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Qin Gang şi-a creat o reputaţie de "luptător lup" (wolf warrior), această nouă rasă de diplomaţi chinezi cunoscuţi pentru tonul lor agresiv faţă de ţările occidentale.

Cu toate acestea, la sosirea sa, el a fost conciliant faţă de gazdele sale.

"Mă voi strădui să clădesc canale de comunicare şi de cooperare cu toate sectoarele din Statele Unite şi voi acţiona pentru a pune din nou pe drumul cel bun relaţia China-SUA", a promis el, conform afirmaţiilor raportate de ambasada sa.

Hong Kong, Taiwan, Xinjiang, drepturile omului, comerţ, tehnologii şi originile COVID-19: nu lipsesc subiectele de controversă dintre cele primele două puteri mondiale, iar preşedintele american, Joe Biden, nu a schimbat până în prezent politica de confruntare urmată de predecesorul său Donald Trump.

Luni, China a adresat un rechizitoriu în regulă împotriva politicii Washingtonului în cursul primei vizite în ţară a unui înalt responsabil al diplomaţiei americane din epoca Biden, Wendy Sherman.

Relaţia bilaterală se află "într-un impas", i s-a adresat interlocutorul ei chinez, acuzând americanii că văd China "ca pe un duşman imaginar".

Noua administraţie americană nu a numit deocamdată un ambasador la Beijing, dar informaţii apărute în presă mizează pe numirea diplomatului de carieră Nicholas Burns. 

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...