Ciocniri violente în Fâşia Gaza. Cel puţin 52 de palestinieni au fost uciși

Data actualizării: Data publicării:
Palestinians Israel
Foto: Agerpres

Cel puţin 52 de persoane au fost ucise în timpul conflictelor violente de luni de la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Israel, conform Ministerului Sănătăţii din Palestina, anunţă CNN, citat de news.ro.

Palestinians Israel
Foto: Agerpres

Actualizare 20:00. Potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de Ministerul local al Sănătăţii, 52 de palestinieni au fost ucişi și peste 2.400 au fost răniți în Fâşia Gaza de tiruri israeliene în zona de frontieră, unde mii de palestinieni au manifestat împotriva transferării ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.


Acesta este cel mai mare număr de victime înregistrat într-o singură zi de când au început demonstraţiile, în urmă cu şase săptămâni. În 30 martie, în prima zi a protestelor, au murit 17 persoane.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, de la începutul conflictului din 30 martie au murit peste 90 de oameni.

Palestinienii consideră inaugurarea ambasadei americane la Ierusalim drept o susţinere a Washingtonului faţă de preluarea controlului asupra întregului oraş, în contextul în care ei revendică Ierusalimul de Est. Oficiali americanii de rang înalt, inclusiv fiica preşedintelui american, Ivanka Trump, şi ginerele acestuia, Jarred Jushner, iau parte la inaugurarea ambasadei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...