Sari la conținut

Complot terorist, dejucat în Arabia Saudită. Sute de membri ai grupului Stat Islamic au fost arestaţi

Cei mai mulţi dintre suspecţi sunt cetăţeni saudiţi, dar există şi militanţi din alte ţări, inclusiv din Yemen şi din Siria, a comunicat Ministerul saudit de Interne.

Islamiştii, simpatizanţi şi membri ai organizaţiei teroriste Stat Islamic, sunt acuzaţi că pregăteau o serie de atacuri sinucigaşe la moschei şiite de pe teritoriul saudit.

Arabia Saudită participă la coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite care efectuează raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Irak şi Siria ale reţelei Stat Islamic.

„Teroriştii pregăteau atacuri sinucigaşe şi asasinate. Erau vizate moschei, cel puţin o misiune diplomatică, obiective ale serviciilor de securitate şi instituţii”, a comunicat Ministerul saudit de Interne.