Sari la conținut

Coreea de Nord refuză orice discuție asupra programului ei nuclear

 

Foto: news.cn

Vineri, președintele american Barack Obama a declarat că Statele Unite sunt gata să angajeze dialogul cu Coreea de Nord dacă ea renunță la arma nucleară. Omologul său sud-coreean Park Geun-hye a asigurat, în aceeași conferință de presă la Casa Albă, că Seulul va extinde „cooperarea cu Norduldacă Phenianul arată „o dorință reală” de a renunța la arma nucleară.

Ministerul nord-coreean al Afacerilor Externe a răspuns că negocierile privind programul nuclear sunt de neconceput până când armistițiul, semnat la sfârșitul războiului din Coreea în 1953, nu va fi înlocuit cu un tratat de pace corespunzător.

„Nicio chestiune ce interesează țările în cauză, dintre care Statele Unite, nu poate fi rezolvată până când un tratat de pace nu va fi încheiat înainte de toate”, a declarat ministerul într-un comunicat. „Dacă Statele Unite persistă în politica lor ostilă, ele nu vor putea asista decât la o întărire nelimitată a puterii nucleare a Republicii Populare Democrate Coreeane și la creșterea forțelor sale revoluționare armate”, a avertizat ministerul nord-coreean.

La o paradă militară spectaculoasă pe 10 octombrie, autoritățile nord-coreene au prezentat rachete balistice cu rază lungă de acțiune care, afirmă ele, sunt dotate cu focoase nucleare miniaturizate.