Sari la conținut

Creatorii casei de modă Dolce & Gabbana au scăpat de închisoare, după o fraudă fiscală de 200 de milioane de euro

Curtea de Casaţie a pus astfel capăt procesului iniţiat contra celor doi stilişti italieni, condamnaţi în apel, în aprilie, la 18 luni de închisoare pentru fraudă fiscală, scrie Mediafax.ro.

"Am fost întotdeauna cinstiţi şi suntem foarte mândri că acest lucru a fost recunoscut de justiţia italiană. Trăiască Italia", au reacţionat cei doi, potrivit unui comunicat emis de casa de modă Dolce & Gabbana.

În aprilie, Domenico Dolce, în vârstă de 55 de ani, şi Stefano Gabbana, în vârstă de 51 de ani, judecaţi pentru o fraudă fiscală estimată la 200 milioane de euro, au fost condamnaţi de Curtea de Apel din Milano la 18 luni de închisoare. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi de escrocherie contra statului italian şi de inexactităţi în declaraţiile lor de venituri.

În primă instanţă, în iunie 2013, cei doi designeri principali ai casei de modă Dolce & Gabbana, de origine siciliană, au fost condamnaţi la un an şi opt luni de închisoare pentru o fraudă fiscală estimată la aproape 1 miliard de euro. Pedeapsa a fost redusă în apel, întrucât o parte dintre delictele care le erau imputate au fost de atunci prescrise.

"Am rămas fără cuvinte, sunt total perplex. Vom face fără niciun dubiu recurs la Curtea de Casaţie", a reacţionat la acel moment avocatul celor doi designeri, Massimo Dinoia.

În noiembrie 2011, Curtea de Casaţie italiană a anulat achitarea celor doi creatori de modă, pronunţată în aprilie 2011 de Tribunalul din Milano.

În 2010, cotidianul economic Sole 24 Ore a dezvăluit că cele două staruri ale modei italiene făceau obiectul unei anchete, fiind bănuite de o evaziune fiscală estimată la 840 milioane de euro, alături de alte patru persoane.

Potrivit magistraţilor italieni, Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au creat în 2004 şi 2005 o companie-tampon în Luxemburg, încredinţându-i acesteia controlul asupra mărcilor grupului D & G, pentru a evita fiscul italian, în condiţiile în care acea companie era administrată în realitate din Italia.