Criza ostaticilor din Kenya se apropie de final. Armata a preluat controlul asupra mall-ului asediat

Data publicării:
nairobi final

Criza ostaticilor din Nairobi se apropie de sfârşit. Forţele de securitate kenyene au anunţat că i-au eliberat pe ultimii captivi deţinuţi de islamişti în centrul comercial. În prezent, armata verifică în amănunt clădirea, pentru a se asigura că nu au mai rămas civili ascunşi prin complex. Este finalul a trei zile de teroare, de-a lungul cărora au murit cel puţin 62 de oameni şi aproape 200 au fost răniţi.

65 de persoane sunt în continuare date dispărute. Deocamdată nu se ştie ce s-a întâmplat cu islamiştii care rămăseseră în complex. Între timp, au apărut informaţii potrivit cărora comandoul terorist ar fi fost condus de o femeie, pe care presa din Londra a poreclit-o „Văduva albă”. Jurnaliştii susţin că aceasta este de origine britanică.

Ministrul de interne kenyan a anunţat că forţele de securitate au preluat controlul asupra centrului comercial Westgate din Nairobi.

„Putem confirma că aproape toţi ostaticii au fost evacuaţi”, a declarat Joseph Ole Lenku, ministrul kenyan de interne.

Asta după ce focurile de armă au răsunat toată ziua în preajma clădirii. Intervenţia forţelor de securitate a fost foarte dificilă. Teroriştii, care au folosit osaticii ca scutiri umane, au fost greu de reperat, pentru că s-au ascuns în numeroasele magazine ale clădirii de patru etaje.

Militanţii islamişti au încercat să creeze o diversiune şi au provocat mai multe explozii.

Trei islamişti au fost ucişi. Printre ei, o femeie, a cărei identitate nu a fost încă stabilită. Potrivit presei britanice, aceasta ar putea fi Samantha Lewthwaite, de 29 de ani, văduva unuia dintre teroriştii sinucigaşi, vinovaţi de atentatele de la Londra din 2005. Deocamdată, se ştie că din comando făceau parte militanţi de diverse cetăţenii, între care americană.

„Sunt o adevărată colecţie multinaţională, sunt veniţi din toată lumea, credem că nu este un eveniment local”, a spus generalul Julius Karangi.

Între timp, poliţia a reţinut zece suspecţi, bănuiţi că ar fi avut legătură cu atacul terorist, care a fost revendicat de miliţiile islamiste al-Shabaab din Somalia. Este cel mai grav atentat din Kenya, de la atacul sinucigaş comis de Al-Qaida, din august 2008, asupra ambasadei Statelor Unite la Nairobi, care s-a soldat cu 200 de morţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"