Sari la conținut

Criza refugiaților. Parlamentar german: „Nu vrem să ia naștere ghetto-uri în Germania”

„Nu vrem să ia naștere ghetto-uri în Germania, nu vrem să-i cazăm pe acești oameni în cine știe ce tabere de containere, în afara localităților. Vrem să-i integrăm în orașe și localități. Toate aceste aspecte înseamnă un mare efort”. Afirmaţia îi aparţine parlamentarului german Christian Flisek şi a fost făcută într-un interviu pentru „Pașaport diplomatic”.

În urmă cu doar două luni, liderii Uniunii Europene și ai Turciei anunțau încrezători că au făcut un pas important pentru rezolvarea problemei refugiaților. Acordul semnat între cele două părți a dus la o scădere substanțială a numărului zilnic de emigranți care ajung ilegal pe teritoriul comunitar. Negocierea acestui plan a fost însă făcută în grabă, iar erorile sunt deja vizibile. Oficialii europeni, care par să fi promis Turciei mai mult decât pot oferi, au acum păreri împărțite asupra acestui acord și caută o soluție alternativă.

Balazs Barabas: Cum credeți că ar trebui Europa să trateze criza refugiaților? Mă gândesc la faptul că în fiecare țară situația este diferită. De exemplu, România nu face parte din spațiul Schengen, Ungaria a construit un gard la granița cu Serbia, cu scopul de a opri valul de refugiați, mai mult de un milion de refugiați se află deja în Germania - așadar fiecare țară trebuie se descurce în felul ei. În asemenea circumstanțe, cum poate UE promova un plan de acțiune coerent și bazat pe solidaritate?

Christian Flisek: În primul rând cred, chiar sunt convins că problematica refugiaților este foarte complexă; în plus, fenomenul apare în valuri de diverse intensități, însă va rămâne unul de durată. În toată lumea sunt peste 60 de milioane de oameni prinși în valuri de refugiați. Cred că această situație nu poate fi rezolvată la nivelul statelor naționale, fiindcă soluțiile de acest fel nu sunt adecvate. De aceea, situația actuală reprezintă și o mare șansă pentru Europa. Orice criză înseamnă totodată și o șansă, chiar dacă pe moment există impresia că e dificil de găsit o soluție constructivă. Germania a avut până acum o poziție comodă: aflată în centrul Europei, înconjurată de țări terțe cu situație stabilă, nu avea nicio problemă și putea arăta cu degetul spre acele țări ce aveau de protejat frontiera externă a UE, spunându-le: „Puneți mâna și faceți-vă treaba! Refugiații care ajung la voi trebuie să solicite azil tot acolo, iar pe cei care ajung la noi, îi putem returna, fiindcă au venit dintr-un stat sigur.”

Ani de zile am tot primit informări din țări precum Italia, Spania, Grecia, din care s-a văzut că lucrurile nu funcționează. Avem o frontieră marină în Marea Mediterană, care e foarte greu de protejat. Și s-a pus și întrebarea: Ce-i de făcut, când depistezi o ambarcațiune cu 300 de oameni pe mare? O trimitem înapoi în larg? Deschidem focul asupra ei? Desigur, nu! Trebuie să-i salvăm pe acei oameni, îi luăm la țărm, pe teritoriul țărilor noastre, iar în acel moment ei sunt pe teritoriul UE și, prin urmare, nu ne puteți lăsa singuri în rezolvarea acestei probleme.

Cred că avem nevoie de un nou cadru juridic. Avem nevoie de un cadru juridic care să-i ajute pe acei oameni care fug din calea războaielor civile și a violențelor, dar și pe cei care sunt persecutați în mod individual și care, prin urmare, au dreptul la azil.

Acest cadru juridic trebuie să fie armonizat la nivel european, iar convingerea mea este că acest lucru se poate face prin înființarea unor „puncte fierbinți” (hotspots) la frontierele externe ale UE, unde refugiații să poată fi primiți. Cel mai bine ar fi ca în aceste „puncte fierbinți” să lucreze funcționari din toate țările membre, care să organizeze acest proces, să vadă dacă există temeiuri de acordare a azilului politic, iar dacă există temeiuri și procedura este demarată, refugiații să fie repartizați la nivelul întregii UE. Așadar mă refer la refugiați și la cei în căutare de azil politic.

De aceea cred că, în Germania, dar poate și în majoritatea celorlalte țări europene, avem nevoie de o legislație modernă cu privire la migrație. Și atunci acei oameni nu vor mai fi nevoiți să-i bage 20.000 de euro în buzunar vreunei călăuze care-i trece ilegal frontiera, ci vor da doar 1.000 de euro pe biletul de avion și vor veni legal încoace.

Multe țări din Uniunea Europeană nu vor să primească refugiați, dar este la fel de important și refuzul refugiaților de a fi trimiși în anumite țări din estul Europei. Pentru ca toate statele UE să accepte un număr de azilanți, a apărut deja o propunere de constrângere: plata a 250.000 de euro pentru fiecare om respins. Mai trebuie învinsă și voința refugiaților, care vor să ajungă doar în vestul Europei.

Balazs Barabas: Este foarte bine că încercăm să implementăm un nou cadru juridic și noi proceduri, pentru a preîntâmpina posibile noi valuri de refugiați, dar ce ar trebui să facem cu chestiunea foarte delicată a cotelor? A existat de curând o propunere în care se spunea: Bine, nu este nevoie să primiți refugiați, dar atunci plătiți o sumă de 250.000 de euro pe cap de refugiat refuzat. Din declarațiile de până acum, rezultă că o astfel de propunere este inacceptabilă. Credeți că Bruxelles-ul va forța chestiunea cotelor în țările de care am amintit sau credeți că se va ajunge la un compromis?

Christian Flisek: Eu cred că un sistem de cote care să valoreze măcar cât hârtia pe care a fost scris nu are rost decât dacă este acceptat de către toți cei implicați. Și aici mă refer inclusiv la refugiați. Ce sens ar avea un sistem de cote care să spună că România, de exemplu, este obligată să primească un număr de refugiați, câtă vreme acei oameni nici nu vor să rămână aici? Din diverse motive: pentru că sirienii, de pildă, vor vrea să meargă acolo unde sunt deja conaționali de-ai lor, iar dacă sunt mai mulți sirieni la Londra, la Paris, la Hamburg sau la Frankfurt, atunci vor simți imboldul de a merge mai degrabă acolo.

Altfel spus, nu ne ajută cu nimic un sistem de cote prin care repartizăm oamenii pe țări, iar după una-două săptămâni acești oameni pleacă iar la drum, spre alte țări, probabil chiar pe căi ilegale. Un sistem de cote nu are sens decât dacă este elaborat împreună și acceptat de către toți. Corolarul acestei observații este că trebuie discutat cu ce anume pot contribui individual diversele țări membre. Poate fi vorba de primirea unui număr de refugiați, poate fi vorba de contribuții financiare, fără a numi acum o sumă precisă, dar poate fi vorba și de contribuții precum cele actuale ale României, prin protejarea frontierei externe a UE, prin participarea cu personal de specialitate în acele „puncte fierbinți".

Dacă nu reușim să calmăm spiritele, vom da apă la moară tuturor acelor forțe care vor să distrugă Europa, care ar vrea să nu mai existe Europa și doresc să ne întoarcem la Europa statelor naționale. O astfel de evoluție ar fi una din cele mai nefaste pentru continentul nostru.

„ISIS se răspândește precum cancerul în rândul refugiaților.” Afirmația a fost făcută recent de unul dintre liderii NATO, generalul Phillip Breedlove, într-un discurs în fața Senatului american. A fost contrazis de apărătorii drepturilor refugiaților, care au subliniat că prezența radicaliștilor în rândul celor care fug de război este ca un ac în carul cu fân.

Balazs Barabas: Dar e foarte dificil să lași emoțiile deoparte, când vezi atentate teroriste precum cele de la Paris sau cele petrecute în alte orașe europene, în ultimii ani, atentate comise de imigranți aflați deja la a doua sau a treia generație în țările de adopție, nu de către imigranți recenți. Ce le spuneți cetățenilor germani care spun că ei nu vor imigranți, că sunt împotriva primirii refugiaților și imigranților în Germania?

Christian Flisek: La ora actuală, situația în Germania este următoarea: cea mai mare parte a populației germane și-a arătat disponibilitatea de a-i ajuta pe refugiați și pe cei în căutare de azil. Am văzut asta cu ochii mei, în circumscripția mea electorală, la Passau.

Passau este un oraș aflat la frontieră, pe ruta balcanică pe care vin refugiații. Este primul loc unde refugiații pun piciorul în Germania. Toamna trecută am avut perioade în care intrau în Passau și câte 8.000 de oameni zilnic, ceea ce pentru un oraș cu 50.000 de locuitori nu e tocmai ceva obișnuit. Acești oameni au rămas de regulă două-trei zile aici, li s-au acordat îngrijiri medicale, li s-au dat hrană și apă, îmbrăcăminte și ce mai aveau nevoie, iar abia apoi au fost repartizați diverselor alte orașe din întreaga Germanie.

Atât la Passau, cât și în alte localități, disponibilitatea populației de a-i ajuta a fost foarte mare. Eu sunt convins că Germania ar putea să adopte în total cinci milioane de oameni, să zicem, dar nu câte un milion de oameni în cinci ani consecutivi. Deci nu e vorba despre cifre absolute, ci despre viteza cu care îți intră oameni în țară. Pentru că nu trebuie doar să le oferim cele necesare traiului, ci trebuie să-i și integrăm pe acești oameni.

Şi aici încep cheltuielile majore: locuri la grădiniță, locuri la școală, integrare pe piața muncii, integrare în spațiul locativ. Nu vrem să ia naștere ghettouri în Germania, nu vrem să-i cazăm pe acești oameni în cine știe ce tabere de containere, în afara localităților. Vrem să-i integrăm în orașe și localități. Toate aceste aspecte înseamnă un mare efort.

Aș spune că, la ora actuală, starea de spirit în Germania nu este una de respingere generalizată a refugiaților, dar cetățenii vor să știe cum se va sfârși această evoluție. Spre deosebire de această stare de spirit pozitivă, există, în schimb, și o reticență serioasă față de islamul radicalizat. Când se vorbește despre islam, în Germania, lumea se gândește la o predispoziție acută pentru violență, oamenii cred că islamul ar fi o religie agresivă și retrogradă.

Eu însă sunt convins că cei care comit violențe în numele islamului se folosesc de islam doar ca pretext, pentru a urmări alte scopuri, de natură economică și politică. Aici trebuie să fim foarte atenți, fiindcă Europa a avut experiențe traumatizante cu conflictele și războaiele religioase, iar sfera religioasă este cea mai puțin adecvată pentru rezolvarea conflictelor.

De aceea, cred că toți politicienii care dau dovadă de responsabilitate trebuie să transmită un mesaj clar: anume că marea majoritate a musulmanilor din țările noastre sunt credincioși în sfera lor privată, beneficiind de libertatea religioasă, dar sunt totodată cetățeni onești ai țărilor lor, plătesc impozite, sunt antreprenori sau lucrători, își trimit copiii la școli obișnuite, de stat. Pe acești oameni trebuie să-i avem în vedere și să-i acceptăm în mijlocul nostru. Iar pe ceilalți, pe cei care abuzează de religie, trebuie să-i combatem cu toate mijloacele pe care ni le pune la dispoziție statul de drept, poliția, armata.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Turcia de mai multe ori pentru diferite abuzuri. Organizațiile non-guvernamentale spun că din acest motiv, turcii nu au o țară sigură pentru refugiați și că aceștia nu ar trebui, odată ajunși pe teritoriul Uniunii Europene, să fie trimiși înapoi în Turcia.

Balazs Barabas: Au existat discuții și acorduri cu Turcia în problematica refugiaților. Am dat și la Digi 24 reportaje din taberele de refugiați din Turcia, unde situația este câteodată dramatică. Există și familii care trăiesc de ani de zile în aceste tabere. Credeți că, în relația cu Turcia, singura chestiune în joc este problema finanțării taberelor de refugiați? În sensul că UE dă Turciei niște sume de bani, pentru a face față situației?

Christian Flisek: Nu, nu cred că este vorba doar de bani. Eu mă număr printre cei care au spus mereu că trebuie să sprijinim masiv toate forțele pro-europene din Turcia. În Germania există o dezbatere cu privire la perspectivele de aderare a Turciei la UE. Partidul doamnei Merkel a spus mereu că nu vrea aderarea Turciei la UE, ci doar un așa-numit parteneriat privilegiat. Această sintagmă nu este decât o formulare diplomatică care nu spune nimic nou. Dacă privim relațiile Turciei cu Europa îndeaproape, ele sunt deja foarte privilegiate. Mai privilegiată decât parteneriatul deja existent nu poate fi decât însăși aderarea.

Turcia are însă multe probleme în politica internă. Problema kurdă este doar una dintre ele, iar evoluția Turciei în timpul mandatului președintelui Erdoğan o privim cu ochi critici. Cu toate acestea, eu cred că o perspectivă europeană poate fi de ajutor țării, pentru a putea continua reformele. Mai cu seamă acum vedem cât de importantă este Turcia din punct de vedere geopolitic, inclusiv pentru Europa.

Turcia este o țară care își joacă din ce în ce mai hotărât rolul său de putere mijlocie. Iar sub conducerea unui președinte din ce în ce mai rezolut, Turcia se folosește de orice prilej, pentru a-și urmări mai bine interesele naționale.

Aș spune așa: dl. Erdoğan desigur că savurează atenția pe care i-o acordă Europa. Însă nu e vorba doar de bani, ca să revin la întrebarea dvs. Va trebui să clădim o perspectivă politică pentru Turcia și pentru forțele reformiste. Nu ar fi în interesul nostru ca Turcia să devină un stat islamist sau un stat religios. Asta ar contrazice chiar principiile fondatoare ale Turciei moderne, din vremea lui Kemal Atatürk.

Europa trebuie să reflecteze și să-și pună întrebarea ce vrea să ofere Turciei, dar acea ofertă trebuie să fie și realizabilă pe termen mediu-lung.

Criza refugiaților a pus-o pe Angela Merkel în centrul atenției, dar imaginea ei a avut de suferit. Un sondaj de opinie publicat recent de presa germană arată că 64% dintre alegători se opun unui al patrulea mandat pentru cancelarul Germaniei.

Balazs Barabas: Dle Flisek, multă lume o critică pe doamna cancelar Merkel pentru politica față de refugiați, pentru modul în care gestionează criza refugiaților și pentru relațiile cu alte țări ale UE, când vine vorba de refugiați. Vedeți vreo alternativă, credeți că Germania ar putea gestiona altfel problema?

Christian Flisek: Da, pot exista alternative. În ultimul an, guvernul german și mai cu seamă cancelarul Merkel poate că n-au luat mereu cele mai bune decizii. Ceea ce a dus la valul de refugiați către Germania a fost decizia guvernului federal de a rezolva situația umanitară dificilă a refugiaților blocați în gara de la Budapesta, vara trecută.

Ne aflam în fața unei iminente catastrofe umanitare în mijlocul Europei, iar guvernul maghiar a considerat că nu-i revine vreo răspundere deosebită. Atunci a fost luată decizia de a-i ajuta pe acești oameni, şi s-au deschis frontierele terestre. Eu am considerat că decizia a fost greșită, fiindcă la Budapesta aveam o situație excepțională, iar o situație excepțională trebuie tratată ca atare. Nu poți transforma o situație excepțională într-una comună. Și exact asta a fost greșeala.

Sigur că a fost corect să ajutăm la rezolvarea situației, dar, dacă am fi vrut să ajutăm mai concret, am fi putut trimite avioane, am fi putut aduce în Germania 20.000 de refugiați cu avionul. Iar apoi le-am fi putut spune, pe un ton limpede, tuturor partenerilor europeni, că astfel de situații se vor repeta în viitor și că a sosit momentul să punem la punct o poziție europeană comună față de această problemă. Guvernul federal german a acționat atunci pe cont propriu, ceea ce a avut ca urmare faptul că cele mai multe țări europene nu au împărtășit această poziție. Dacă este să fiu sincer, nu știu aproape nicio țară europeană, cu excepția Portugaliei, care să se mai declare solidară cu poziția Germaniei.

Eu privesc cu îngrijorare faptul că Germania este atât de izolată în Europa. De aceea, cred că a sosit momentul să ținem cont de îngrijorările, temerile și rezervele partenerilor noștri, să le luăm în serios și să încercăm să găsim o soluție bazată pe solidaritate, fără a exercita presiuni. Timpul ne presează oricum, dar cred că putem învăța ceva și în ce privește tonul folosit în relațiile dintre țările noastre. Cred că din ce în ce mai multe voci din Germania împărtășesc această părere, fiindcă Germania nu va putea rezolva singură această problemă. Având în vedere evoluțiile din toate statele europene, trebuie să fim foarte atenți ca proiectul european să nu sară în aer și să nu ne trezim că ne zboară așchiile pe lângă urechea stângă și cea dreaptă.

Poate ar trebui spus că pericolul ne paște mai degrabă dinspre dreapta, fiindcă populismul de dreapta este în creștere nu doar în Germania, ci în toate țările europene. Să nu trăim cu iluzia că trecutul nu se poate întoarce. Oricând se pot produce regrese.

Ca politician responsabil al generației pe care o reprezint, vă spun că nu-mi doresc ca peste douăzeci de ani copiii mei să-mi spună: „Voi sunteți cei care ați dat cu Europa de pământ!” De aceea, voi face tot ce-mi stă în puteri, pentru a găsi soluții comune constructive, care să se bucure de consens.