Sari la conținut

CRONOLOGIE: Decapitările revendicate de către gruparea Statul Islamic în august şi septembrie

 

Asasinarea lui David Haines, în vârstă de 44 de ani, este a treia execuţie prin decapitare a SI a unui ostatic occidental în decurs de o lună, după cele ale jurnaliştilor americani, luaţi ostatici tot în Siria, James Foley şi Steven Sotloff.

În afară de occidentali, SI a mai revendicat decapitările a doi militari libanezi şi a unui combatant kurd.

- 19 august 2014: SI afirmă că l-a decapitat pe jurnalistul american James Foley, răpit în nordul Siriei în noiembrie 2012. Gruparea ameninţă, în acelaşi timp, că va omorî alt jurnalist american ca represalii faţă de atacuri aeriene americane în Irak. Preşedintele american Barack Obama răspunde declarând că SI este un "cancer" care "nu are ce căuta în secolul al XXI-lea".

- 29 august 2014: Centrul american pentru supravegherea site-urilor islamiste SITE anunţă că SI a decapitat un combatant kurd în Irak. Această execuţie este precedată de o solicitare adresată preşedintelui Kurdistanului irakian Massoud Barzani "şi Guvernului kurd de a pune capăt cooperării" cu Statele Unite. În înregistrarea video se observă că decapitarea combatantului kurd are loc în faţa unei moschei din Mosul, capitala provinciei Ninive.

- 30 august 2014: simpatizanţi SI difuzează o înregistrare video a decapitării unui bărbat în uniformă militară, despre care afirmă că este soldatul libanez Ali al-Sayyed. "Prima decapitare a unui soldat libanez de către leii SI", comentează susţinătorii SI pe Twitter. Identitatea militarului va fi confirmată câteva zile mai târziu de către armata libaneză.

Pe 2 august, 19 militari şi 15 poliţişti au fost răpiţi de către jihadişti în cursul unor confruntări între armata libaneză şi persoane înarmate venite din Siria.

- 2 septembrie 2014: SI revendică decapitarea celui de-al doilea jurnalist, Steven Sotloff, într-o înregistrare video care provoacă din nou indignarea lumii. Dat dispărut de 12 luni, jurnalistul Steven Sotloff a fost răpit pe 4 august 2013 la Alep, în Siria, în apropiere de frontiera cu Turcia. Un fin cunoscător al Orientului Mijlociu, el acoperea de mai mulţi ani lumea musulmană.

În aceeaşi zi SI ameninţă că va ucide al treilea ostatic, pe britanicul David Cawthorne Haines. Înregistrarea video este autentificată de către Casa Albă.

Washingtonul anunţă că a trimis 350 de militari suplimentari, numărul militarilor americani mobilizaţi în Irak crescând la 820.

- 6 septembrie 2014: armata libaneză anunţă că anchetează o nouă revendicare a executării unui militar libanez de către SI. Un presupus simpatizant al acestei mişcări a postat pe Twitter o fotografie în care apare un bărbat mascat şi îmbrăcat în negru ţinând în mână capul unui tânăr, deasupra unui corp care zace într-o baltă de sânge. În planul secundar, un bărbat arborează drapelul SI. Armata libaneză nu a fost în măsură să autentifice această fotografie nici până în prezent.

- 14 septembrie: Statul Islamic revendică decapitarea lui David Cawthorne Haines, în contextul în care Statele Unite duc o vastă ofensivă diplomatică cu scopul de a construi o coaliţie internaţională antijihadistă, iar principalele state mobilzate împoriva SI urmează să se întâlnească luni la Paris într-o conferinţă internaţională pe tema situaţiei din Irak. Londra autentifică înregistrare video.