Sari la conținut

Cum reușește țara zguduită zilnic de cutremure să reziste fără clădiri prăbușite

Nu cutremurele ucid oameni, ci casele pe care cutremurele le dărâmă. Este ceea ce tot repetă specialiştii. Ei încearcă să vină cu soluţii de construire a unor clădiri cât mai sigure, care să reziste la seisme cu magnitudini de peste 7 pe Richter. Japonia este ţara dată exemplu pentru modul în care construieşte şi reacţionează în caz de cutremur. Arhipelagul se află pe Cercul de Foc al Pacificului şi este zguduit zilnic de mişcări ale pământului.

Cutremurul din ianuarie 1995, care a devastat oraşul Kobe, a fost apelul de trezire pentru autorităţile nipone. Bilanţul cumplit obliga la acţiune: peste 6.300 de oameni au murit şi 300 de mii au rămas fără case. 150 de mii de clădiri au fost făcute una cu pământul. O secţiune de un kilometru dintr-o autostradă s-a prăbuşit. După cutremurul din Kobe, japonezii au pus bazele complexului Earth-Defense, cel mai mare şi mai sofisticat simulator de cutremure, unde se fac teste de rezistentă pentru diverse tipuri de construcţii. Pe scurt, simulatorul este o platformă controlată de un uriaş mecanism hidraulic, care poate suporta structuri de până la 1.200 de tone în timpul testelor.

Cele zece acceleratoare orizontale şi cele 14 verticale pot produce mişcări aproape identice cu cele produse de pământ, la cutremur.

Rezultatele obţinute la teste îi ajută pe ingineri să propună noi măsuri şi noi materiale de construcţii pentru ca - în caz de seism - structurile să reziste cât mai bine şi să nu pună în pericol vieţile oamenilor. Clădirile se pot crăpa, se pot înclina, dar nu trebuie să cadă. Doar aşa pot fi salvate cât mai multe vieţi.

Zgârie-norii sunt proiectaţi astfel încât să se clatine, dar nu să se prăbuşească în timpul unui seism. Clădirile trebuie să aibă fundaţii masive, îngropate adânc, dar şi mecanisme de absorbţie a şocurilor. O altă metodă anti-cutremur: baza construcţiei să fie proiectată în aşa fel încât să se poată mişca semi-independent de restul structurii. Efectul: tremurul imprimat de mişcarea telurică este redus. Un exemplu de astfel de construcţie este Turnul Sky Tree, din Tokyo, de 634 de metri. Este cea mai înaltă construcţie din Japonia şi e rezistentă la cutremure foarte puternice. Structura turnului poate absorbi 50 la sută din energia eliberată de un seism.

„Coloana din interior şi structura de oţel care o îmbracă sunt construite separat. În consecinţă, când începe să se clatine în timpul unui cutremur, mişcarea se face în moduri diferite. Sistemul funcţionează utilizând diferite moduri de mişcare, pentru a inhiba şocul iniţial”, spune Nikken Sekkei, reprezentant firmă de construcţii.

Constructorii niponi nu ignoră aceste reguli, pentru că înţeleg aşa cum trebuie termenul de siguranţă publică. În plus, japonezii se interesează de rezistenţa clădirilor la cutremur atunci când îşi cumpără sau închiriază o locuiţă sau un birou. Într-un studiu realizat în 2013, în arhipelag, oamenii au fost întrebaţi care este principalul criteriu după care îşi aleg casele. Aproape 75 la sută au ales „rezistenţa la cutremur”.

În Japonia, la fel de importante sunt şi măsurile luate imediat după producerea unui cutremur. De autorităţi şi de populaţie.

„Avem peste patru mii de puncte de control în tot arhipelagul. Putem măsura magnitudinea unui cutremur într-o secundă şi apoi să trimitem imediat informaţia în ţară. De exemplu, în timpul cutremurului din 2011 circulau o sută de trenuri de mare viteză. Le-am oprit imediat. Şi nu au fost accidente. Şi nici victime”, afirmă Yoshiyasu Hyoutani, director în Guvernul Japoniei.

Toate posturile TV şi de radio îşi întrerup programele obişnuite pentru a informa publicul despre riscuri şi eventualele alerte date de autorităţi, cum ar fi cele de tsunami care implică evacuarea populaţiei spre locuri mai înalte. În toate instituţiile şi clădirile de birouri, dar şi în majoritatea caselor private, există kituri de supravieţuire, cu alimente, apă potabilă şi rezerve medicale de bază. În şcoli, există în plus caşti de protecţie şi mănuşi, care să fie folosite în timpul unor eventuale operaţiuni de salvare.

În Japonia, astfel de reguli se învaţă din grădiniţă şi, la nevoie, toată lumea ştie ce are de făcut şi ce să facă pentru a se salva şi pentru a-i ajuta pe alţii aflaţi în pericol.