Sari la conținut

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în urma atentatului din Turcia

Suspecţii sunt bănuiţi că ar fi avut informaţii despre plănuirea atacului pentru că ar fi transmis pe Twitter mesaje care făceau referire la cele două explozii cu puţin timp înainte de producerea lor.

Pe de altă parte, şeful poliţiei de la Ankara, responsabilul serviciului de informaţii şi cel al serviciului de securitate publică din aceeaşi instituţie au plătit cu funcţia pentru breşa care a permis infiltrarea celor doi kamikaze la mitingul prokurd de sâmbătă.

„Am ordonat înfiinţarea unei comisii de anchetă. Pe baza concluziilor sale vom stabili ce deficienţe au existat, ce greşeli am făcut şi din ce cauze”, a declarat Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei.