După 70 de ani, India va avea din nou gheparzi. Opt exemplare au fost aduse din Namibia cu un avion Boeing

Data publicării:
ghepard
După 70 de ani, India va avea din nou gheparzi. FOTO: Profimedia Images

Opt gheparzi din Namibia au fost aduși în India și vor eliberați în natură, la 70 de ani după ce specia a fost declarată dispărută în regiune.

Potrivit autorităţilor, este vorba despre prima relocalizare intercontinentală a gheparzilor, animalul terestru cel mai rapid de pe planetă.

Este vorba despre un proiect ambiţios care a divizat experţii, existând şi voci ce au exprimat opinii sceptice în legătură cu şansele de reuşită.

Cele cinci femele şi trei masculi au fost transportate dintr-un parc de animale situat la nord de Windhoek, capitala namibiană, la bordul unui Boeing 747 închiriat supranumit ''Avionul felinelor'', pentru un zbor de 11 ore.

Prim-ministrul indian Narendra Modi a prezidat această operaţiune organizată în parcul naţional Kuno, situat la circa 300 de kilometri sud de capitala New Delhi, zonă aleasă pentru prada abundentă şi pentru prerii.

Fiecare dintre animale, cu vârste cuprinse între doi şi cinci ani şi jumătate, a fost echipat cu o zgardă care permite monitorizarea deplasărilor prin satelit. Vor fi mai întâi ţinuţi într-un ţarc pentru o perioadă de carantină de circa o lună după care vor fi eliberaţi în zonele de pădure deschise din parc.

Unii specialişti au avertizat totuşi că aceste mamifere ar putea avea dificultăţi să se adapteze la noul lor mediu.

Specie ameninţată

În India trăia odinioară ghepardul asiatic, specie declarată dispărută în 1952.

Subspecii în pericol de extincţie, care trăiau odinioară în Orientul Mijlociu, Asia centrală şi India, se mai regăsesc într-un număr foarte mic în Iran.

Eforturile pentru a reintroduce aceste animale în India s-au accelerat în 2020 după ce Curtea Supremă a decis că gheparzi africani, o subspecie diferită, ar putea fi aduși în India într-un ''loc ales cu grijă'' în cadru unui experiment.

Este vorba despre o donaţie a guvernului Namibiei, una dintre puţinele ţări din Africa unde această specie de ghepard trăieşte încă în sălbăticie. Sunt în curs negocieri referitoare la un transfer similar din Africa de Sud, care ar putea aduce alţi 12 gheparzi.

Gheparzii au devenit extincţi în India în principal din cauza dispariţiei progresive a habitatului şi a vânătoarei pentru blana lor cu un model caracteristic. Maharajahul Ramanuj Pratap Singh Deo este considerat ca fiind cel care a ucis, la sfârşitul anilor 1940, ultimele trei exemplare de gheparzi din ţară.

Mamifer carnivor din familia Felidae, ai cărei strămoşi au trăit în urmă cu circa 8,5 milioane de ani, gheparzii trăiau odinioară în număr mare în Asia şi Africa, potrivit Centrului pentru conservarea gheparzilor (Cheetah Conservation Fund, CCF), situat în Namibia. În prezent au mai rămas doar circa 7.000 de specimene în principal în savanele africane.

Ghepardul e considerat ''vulnerabil'' pe lista roşie a speciilor ameninţate, potrivit Uniunii internaţionale pentru conservarea naturii (UICN). În Africa de Nord şi în Asia, este ''în pericol critic de extincţie''. Supravieţuirea sa este ameninţată în principal de reducerea habitatului natural şi de dispariţia prăzii din cauza vânătorii oamenilor, a dezvoltării terenurilor în alte scopuri şi a schimbărilor climatice.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri