După ce a călătorit la bordul ISS, miliardarul Yusaku Maezawa se pregătește să exploreze Groapa Marianelor, cel mai adânc loc din lume

Data actualizării: Data publicării:
Yusaku Maezawa este anunțat ca primul turist spațial care va zbura în jurul Lunii pe o rachetă SpaceX
Yusaku Maezawa. Foto: Profimedia Images

Yusaku Maezawa, antreprenorul miliardar devenit luna trecută prima persoană civilă din Japonia care a călătorit la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a declarat vineri că plănuieşte o nouă aventură, de data aceasta în Groapa Marianelor, cel mai adânc loc de pe suprafaţa Pământului.

Maezawa a dezvăluit proiectul de explorare în Groapa Marianelor la o conferinţă de presă organizată la Clubul Corespondenţilor Străini din Tokyo, spunând că ''aproape s-a decis ce fel de submarin va fi utilizat şi cât de lungă va fi călătoria''.

Detaliile planului vor fi anunţate ulterior, a adăugat el.

Miliardarul a declarat luna trecută, într-o legătură radio în direct din spaţiu, că următoarea sa dorinţă va fi să-şi împlinească visul de a călători în cel mai adânc loc de pe Pământ. ''Pentru că am ajuns deja atât de departe, mă gândesc să mă scufund în adâncul mării. Vreau să ajung sus şi jos'', a spus el la acel moment.

Yusaku Maezawa, cunoscut pentru comportamentul său excentric, prin acţiuni precum cea în care a oferit bani pe Twitter, a dovedit că se deosebeşte de alţi antreprenori niponi care se feresc, în general, să îşi asume riscuri.

O navă spaţială rusă Soyuz l-a transportat pe Maezawa pe 8 decembrie anul trecut către ISS, miliardarul revenind pe Pământ pe 20 decembrie.

''Am subestimat gravitatea zero. Am devenit din nou conştient de greutatea gravitaţiei Pământului'', a spus el în timpul conferinţei.

Fondatorul retailerului online de modă Zozo Inc. plănuieşte să orbiteze în jurul Lunii în 2023 cu nava spaţială Big Falcon Rocket (BFR) dezvoltată de compania americană SpaceX, în prima excursie de acest fel organizată de o companie privată, scrie Agerpres.

La revenirea din călătoria la bordul ISS, în care a fost însoţit de asistentul său, Yozo Hirano şi de cosmonautul rus Alexander Misurkin, el a declarat că speră să viziteze la un moment dat şi Luna.

Călătoria sa în jurul Lunii este programată peste doar un an, iar magnatul şi colecţionarul de obiecte de artă a spus că speră să dezvăluie în curând cine îl va însoţi. El a declarat anterior că intenţionează să ia la bord şase până la opt artişti de renume mondial.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri