Sari la conținut

Experţii FMI recomandă board-ului instituției să nu acorde Greciei un nou pachet de ajutor financiar

Având în vedere concluzia raportului, specialiştii FMI vor participa la negocierile desfăşurate în prezent la Atena pentru un nou program financiar destinat Greciei, însă instituţia nu va lua timp de mai multe luni, sau chiar până anul următor, o decizie privind participarea cu fonduri proprii, informează Mediafax, care citează Financial Times.

Întârzierea din partea FMI ar putea avea consecinţe semnificative, mai ales în Germania, unde oficialii au afirmat, în mod repetat, că ar fi imposibil de obţinut acordul Legislativului de la Berlin pentru un pachet de 86 miliarde de euro destinat Greciei dacă la acesta nu participă şi FMI.

În faţa colegilor de partid, premierul grec şi-a apărat decizia de a cere un nou pachet de sprijin financiar. „Cine nu e cu mine, este împotriva mea”, a părut să le transmită Alexis Tsipras celor 200 de membri ai comitetului central Syriza. Premierul şi-a asumat, şi în faţa partidului, opţiunea austerităţii, atât de contestată la momentul venirii la putere.

Teoretic, aveam posibilitatea să alegem. Practic, am fost obligaţi să cedăm, să acceptăm un compromis ce presupune un program de austeritate care nu a fost niciodată opţiunea noastră”, a declarat premierul Greciei.

Alexis Tsipras a fost nevoit să dea explicaţii pentru a tempera pornirile de revoltă din cadrul partidului. Reformele impuse de creditorii internaţionali au fost supuse de două ori la vot în Parlamentul elen. De fiecare dată peste 30 dintre deputaţii Syriza au votat împotriva lor. Analiştii vedeau o ruptură iminentă între stânga radicală a partidului şi susţinătorii premierului. Acum Alexis Tsipras vrea să le dea tuturor posibilitatea să-şi exprime opţiunea legată de un al treilea pachet de ajutor financiar.

„Duminica viitoare vom organiza un referendum intern bazat pe proceduri simple astfel încât toţi membrii partidului să-şi poată exprima direct şi democratic opţiunea”, a declarat Tsipras.

Liderul socialist de la Atena va testa astfel soliditatea majorităţii sale parlamentare. Dacă nu se va mai bucura de sprijinul tuturor celor 149 de deputaţi Syriza, Alexis Tsipras a anunţat deja că va convoca alegeri anticipate.