India anunță că a pierdut contactul cu astronava care trebuia să aselenizeze

Data actualizării: Data publicării:
Full Moon in Old Bethpage
Foto: Getty Images

Organizaţia pentru Cercetare Spaţială din India (ISRO) a transmis sâmbătă că a pierdut contactul cu astronava Chandrayaan-2 cu doar câteva secunde înainte de momentul în care un vehiculul de explorare urma să aselenizeze în regiunea polului sudic al Lunii, informează BBC News.

Procedura de aselenizare a vehiculului de explorare al misiunii Chandrayaan-2 s-a desfășurat normal până la apariția unei erori în momentul în care se afla la o altitudine de aproximativ 2,1 kilometri deasupra suprafeței lunare, au explicat oficiali indieni, potrivit Mediafax.

Chandrayaan-2 a intrat pe orbita Lunii pe data de 20 august, iar un vehicul de explorare urma să aselenizeze în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Nu este momentan clar dacă vehiculul s-a prăbușit ori este doar o problemă cu sistemul de comunicații.

În cazul în care misiunea se încheia cu succes, India ar fi devenit a patra țară din lume care a reușit o aselenizare controlată.

Sonda Chandrayaan-2 (Carul Lunii 2), construită de ISRO, a fost lansată pe 22 iulie de la Centrul Spaţial Satish Dhawan, situat în statul Andhra Pradesh.

"Este o zi istorică pentru spaţiu, pentru ştiinţa şi tehnica din India", a declarat, la momentul respectiv, K. Sivan, şeful ISRO.

Misiunea indiană avea scopul să plaseze un vehicul de explorare pe suprafața lunară

Chandrayaan-2, cea mai sofisticată misiune realizată până în prezent de ISRO, avea drept scop să plaseze un vehicul de explorare (roverul Pragyaan) pe suprafața lunară, în regiunea polară sudică a Lunii. Vehiculul ar fi permis specialiştilor indieni să efectueze experimente, să studieze rocile şi solul Lunii de la distanţă.

Atât racheta folosită la lansare, cât şi modulul spaţial şi roverul sunt concepute şi produse exclusiv în India.

Chandrayaan-2 este o versiune avansată a Chandrayaan-1, misiunea indiană lansată în 2008, prin care a fost confirmată prezenţa moleculelor de apă pe Lună.

Modulul spaţial Chandrayaan-2, cu o greutate de 2,4 tone, va orbita Luna timp de aproximativ un an, urmând să realizeze fotografii ale suprafeţei satelitului, în căutarea unor indicii privind prezenţa apei, şi să-i studieze exosfera.

Misiunea este una specială şi pentru faptul că a costat incredibil de puţin, aproximativ 140 de milioane de dolari.

Premierul indian Narendra Modi a anunţat anterior că India va trimite un om pe orbită până în 2022. De asemenea, India speră să încheie contracte avantajoase privind transportarea de sateliţi comerciali şi alte misiuni în spaţiu.

Editor web: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...