Israelul a atacat poziţii iraniene din Siria, pe baza informaţiilor oferite de SUA. Ofensiva s-a soldat cu zeci de morți

Data publicării:
Operations At Hatzerim Air Base
Foto: GettyImages

Armata israeliană a atacat obiective militare iraniene de pe teritoriul Siriei, pe baza unor informaţii oferite de Statele Unite, atacurile soldându-se cu zeci de morţi, afirmă surse militare şi din cadrul serviciilor secrete, potrivit Mediafax.

Un oficial din cadrul serviciilor secrete americane a confirmat, sub protecţia anonimatului, că au fost vizate depozite de armament din estul Siriei, inclusiv o reţea care aprovizionează cu piese programul nuclear iranian, informează agenţia Associated Press, citată de cotidianul Times of Israel. Conform oficialului american, secretarul de Stat american, Mike Pompeo, s-a întâlnit înaintea operaţiunii cu Yossi Cohen, directorul Serviciului secret israelian Mossad, la un restaurant din Washington. Întâlnirea a avut loc luni.

Bombardamentele, efectuate în cursul nopţii de marţi spre miercuri, au vizat obiective militare iraniene situate în estul Siriei, în localităţile Deir el-Zour, Mayadeen şi Al-Boukamal, în apropierea frontierei cu Irakul, potrivit agenţiei siriene SANA, citată de site-ul israelian Ynetnews.com. Artileria antiaeriană siriană a reacţionat la unele atacuri.

Conform organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), au fost efectuate 18 raiduri aeriene, vizând obiective militare siriene, poziţii iraniene din Siria, baze ale organizaţiei şiite Hezbollah şi ale Brigăzilor Fatemiyoun.

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise, inclusiv nouă militari sirieni, iar alte zeci au fost rănite în atacurile atribuite Israelului, au declarat surse militare.

Israelul efectuează frecvent bombardamente în Siria, vizând poziţii militare iraniene sau transporturi de armament destinate mişcării islamiste şiite Hezbollah.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Coldplay aduce sustenabilitatea la Bucuresti. Fanii vor genera energie prin dans