Joaquin Phoenix, starul peliculei „Joker”, a câştigat premiul pentru Cel mai bun actor la gala OSCAR 2020, fiind recompensat pentru prestaţia sa, în rolul de inamic al lui Batman. Phoenix a fost favoritul pentru această categorie, transmite The Guardian.
În cadrul unui discurs îndelungat de acceptare, Phoenix a făcut un apel plin de pasiune pentru ca oamenii să nu se mai lupte unii cu ceilalţi şi să înceteze „prădarea” resurselor naturale, actorul subliniind mai ales cruzimea întâlnită în industria produselor lactate, potrivit The Guardian, scrie Mediafax.
„Sunt plin de atâta recunoştinţă în acest moment. Nu mă simt deasupra colegilor mei sau oricine altcineva din această încăpere, pentru că noi împărtăşim aceeaşi pasiune - iubirea pentru film. Această formă de expresie mi-a oferit cea mai extraordinară viaţă. Nu ştiu unde aş fi fără ea”, a spus actorul.
„Dar eu cred că cel mai mare cadou pe care l-am primit eu şi mulţi oameni din industrie este oportunitatea de a ne folosi vocea pentru cei neauziţi. M-am gândit la unele dintre problemele dezolante cu care ne-am confruntat în ultima vreme”, a continuat Phoenix.
„Vorbim despre lupta împotriva ideii că o singură naţiune, o singură rasă, un singur sex, o singură specie, are dreptul de a domina, folosi şi controla o alta fără a fi pedepsită. Cred că am devenit foarte deconectaţi de lumea naturală. Mulţi dintre noi suntem vinovaţi de o viziune egocentristă asupra lumii, credem că suntem centrul Universului. Ne simţim îndreptăţiţi să inseminăm artificial o vacă şi să îi furăm puiul, chiar dacă strigătele sale de disperare sunt inconfundabile. Apoi îi luăm laptele care e destinat puiului şi îl punem în cafeaua şi în cerealele noastre”, a spus Joaquin Phoenix.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Ne temem de idea de schimbare personală, pentru că noi credem că trebui să renunţăm la ceva, să sacrificăm ceva. Dar oamenii sunt cei mai bun atunci când sunt creativi şi inventivi, iar noi putem crea, putem dezvolta şi implementa sisteme de schimbare care sunt benefice pentru toate fiinţele şi pentru mediul înconjurător”, a mai spus actorul.
„Am fost un nemernic toată viaţa mea, am fost egoist. Am fost nemilos, a fost dificil să se lucreze cu mine şi sunt recunoscător că mulţi dintre voi mi-aţi oferit o a doua şansă. Eu cred că atunci suntem cei mai buni: când ne susţinem reciproc. Nu atunci când ne doborâm unii pe ceilalţi pentru greşelile din trecut, dar în momentele în care ne ajutăm unii pe alţii să evoluăm. Atunci când ne educăm unii pe alţii, când ne ghidăm reciproc către mântuire.”
Actorul a conchis discursul cu un vers scris de fratele lui River, la vârsta de doar 17 ani: „Grăbeşte-te să salvezi cu iubire iar pacea va urma”.
Editor web: C.T.