Justiția belgiană cere Facebook să nu mai monitorizeze utilizatorii care nu au cont pe această rețea

Data publicării:
Facebook LIKE getty

Foto: Gulliver/GettyImages

Decizia, luată de un tribunal de primă instanță din Bruxelles, se aplică în cazul internauților care nu sunt membri ai rețelei americane de socializare și care, spre deosebire de cei care au un cont pe Facebook, nu au autorizat această companie să le folosească datele.

În verdictul pronunțat se „dispune rețelei de socializare Facebook să înceteze monitorizarea și înregistrarea utilizării internetului” de către persoanele care accesează din Belgia rețeaua world wide web. Concret, justiția belgiană contestă folosirea de către această rețea de socializare a așa-numitelor „cookies”, acele micro-fișiere ce conservă datele sau interesele internauților și care sunt folosite apoi pentru a-i monitoriza.

„Facebook plasează cookies ce rețin faptul că un internaut a vizitat o pagină Facebook, cum ar fi pagina unui prieten, dar și vizitarea altor pagini, cum ar fi de exemplu cele ale lanțurilor de magazine sau partidelor politice”, se explică într-un comunicat emis de instanța de judecată, care mai precizează că, în prezent, Facebook păstrează timp de doi ani respectivele cookies.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita